Cum să alegi lungimea ideală a bărbii

Academia Barbatilor

Vrei să-ți lași barbă. Și ai atâtea opțiuni la dispoziție – stiluri, lungimi, mașini de tuns – încât e mai greu ca oricând să știi ce e mai bine pentru tine. Scurtul ghid de mai jos se adresează celor care vor să știe cum să aleagă lungimea ideală a propriei bărbi.

Identifică-ți forma feței

Înainte de a afla ce lungime de barbă ți se potrivește, e important să știi care e forma feței tale. Aceasta va dicta modul în care îți vei tunde barba, iar lungimea acesteia se va baza pe poziționarea ei în cadrul figurii.

Prin urmare, identifică-te într-una dintre următoarele 5 tipuri principale de față:

  • Fața ovală: este forma ideală. Bărbații cu fața ovală pot purta aproape orice tip de barbă, cu orice fel de lungime, fiindcă aceasta va arăta la fel de bine
  • Fața rotundă: ai nevoie de un pic de lungime pentru a o echilibra. Bărbile lungi, purtate pe figuri rotunde, ajută la îngustarea feței și la reducerea ideii de supraponderare (chiar dacă este sau nu cazul)
  • Fața în formă de diamant: obraji întinși, frunte îngustă și fălci proeminente. Aceasta e una dintre cele mai atractive tipuri de fețe, cu care se „lucrează” ușor în cazul în care se dorește purtarea unei bărbi. Se poate asorta o barbă scurtă sau, dimpotrivă, una lungă
  • Fața în formă de inimă: cu o frunte mai lată și o bărbie mai îngustă, accentul e mai pregnant definit în zona superioară. Prin urmare, bărbile lungi ajută la egalizarea lățimii și la echilibrarea lungimii
  • Fața alungită: structură osoasă lungă și îngustă. De aceea, bărbile rotunde sau scurte nu avantajează acest tip de figură. Va trebui să înveți să-ți tunzi barba corect sau să apelezi la un profesionist pentru a o ține într-o formă cum se cuvine

Decide stilul în funcție de raportul barbă-păr

cum să alegi lungimea bărbii
Foto: Pixabay

Da, pentru ca întregul să arate bine, raportul dintre barbă și păr trebuie să fie echilibrat. Pentru că ceea ce merge la prietenul tău e foarte probabil să nu meargă și la tine: fiecare e construit în mod diferit. Acceptă acest lucru și găsește un look care ți se potrivește.

Lungimea părului x lungimea bărbii + forma feței. Aceasta este formula care-ți aduce lungimea perfectă a bărbii. Rezultatul se schimbă în funcție de lungimea părului. Cu cât ai părul mai lung, cu atât barba ar trebui să fie mai scurtă. La un moment dat, părul lung (care ajunge până la umeri) poate arăta încâlcit și prost îngrijit dacă nu ești atent cu el.

În cazul în care acesta e stilul pe care-l abordezi în prezent, știi cât de greu e să îl îngrijești zilnic. O barbă lungă s-ar putea să emane, la rândul ei, dezordine. Mai adecvat ar fi măcar un stil de barbă de lungime medie. Iar părul de lungime medie se potrivește cu barba de lungime medie, câtă vreme ambele arată îngrijit. Nu lăsa barba să crească mult în părți, ci tunde-o și dă-i o direcție pe lungime.

Foto: Allure

Părul tuns scurt sau chelia se asortează perfect cu barba lungă. Nu doar că vei adăuga un pic de lungime unui cap rotund (indiferent de forma feței, dacă ești chel, capul arată rotund), dar din moment ce nu ai păr pe el, te poți juca cu diferite lungimi de barbă, până ajungi la o variantă care te mulțumește.

cum să alegi lungimea bărbii
Foto: 123rf.com

Folosește ulei de barbă în permanență

Părul facial crește încet, dar, spre deosebire de cel de pe cap, este notabil în ochii celorlalți în orice fază de creștere se află. Dacă ai în minte o anumită tunsoare pe care vrei s-o abordezi, dar în același timp vrei să-ți lași și barbă, atunci trebuie să ai un plan pe termen lung.

Ușurează-ți drumul către varianta finală a bărbii. Evită să ai petice sau zone ciudate în stadiile intermediare, așa că dă-i o formă și stilizeaz-o și în timp ce crește. Dacă întâmpini probleme atunci când barba e în procesul de creștere, ia în calcul să apelezi la uleiul de barbă.

În funcție de tipul de ulei de barbă folosit, acesta ar trebui să conțină ulei de jojoba, ulei de in sau alți nutrienți și minerale care hidratează firele de păr și dau un aspect sănătos bărbii. Utilizarea uleiului de barbă îi va da acesteia și un luciu natural, întărind rădăcinile. Vei constata că firele devin mai groase și mai stabile, iar pielea de dedesubt este hrănită și hidratată.

Citește și: 10 ponturi de îngrijire a bărbii