Cum să faci Instagram Stories

Academia Barbatilor

În ultima vreme, în special după ce Snapchat s-a dovedit a fi o aplicație mai degrabă pentru copiii digitali cărora le plăcea să-și pună urechi de căței, Instagramul a venit tare din urmă cu „poveștile” zilnice care poartă, simplu, numele de Insta Stories. Atât brandurile cât și persoanele care folosesc Instagramul au început din ce în ce mai mult să folosească Instagram Stories. Așa se face că, în fiecare lună, milioane de stories apar pe conturile de IG și, culmea, sunt din ce în ce mai vizualizate și mai de efect, cu toate că existența lor se poate asemăna cu cea a unei libelule care trăiește 24 de ore.

Ne-am băgat un pic nasul în această funcție a Instagramului și ne-am gândit că ar fi util să facem un minighid atât pentru cei care vor să facă Instagram Stories dar nu prea știu cum, cât și pentru cei care doresc să le facă din ce în ce mai profesionist și mai creativ.

Când folosim Instagram Stories

insta storyDacă ești un brand, atunci există o mulțime de motive pentru care ar trebuie să folosești Instagram Stories. Cel mai important, numărul de persoane la care vor ajunge postările tale este mult mai mare decât în privința Snapchat-ului. În plus, aceasta este o platformă cu ajutorul căreia poți să creezi content creativ și, în cele din urmă, să-ți îndeplinești scopul, indiferent care ar fi acesta: să-ți cumpere cineva hainele, să-ți citească o postare de pe blog sau să descarce un cântec. Modurile în care poți fi creativ pe Insta Stories sunt nelimitate iar această zonă poate deveni mini-canalul tău TV de promovare a propriului brand.

Lucruri de bază

Cum să adaugi o Insta Story: Sunt trei moduri în care poți face acest lucru. Primul este să te duci pe pagina ta și să dai click pe icon-ul propriei fotografii de profil, lângă care, de altfel, vei vedea un mic „+”. Al doilea este să te duci pe propriul feed și să faci click pe icon-ul ce reprezintă o cameră foto, aflat în partea stângă, sus. Sau, ca a treia variantă, pur și simplu, din feed, să glisezi pagina spre dreapta. În fiecare dintre aceste cazuri se va deschide „pagina” camerei foto, cu o mulțime de opțiuni în partea ei de jos.

De aici, poți adăuga texte, desene și stickere, poți filma live sau poți alege o fotografie sau un video din telefon, după care, apăsând pe icon-ul „+ your story”, din colțul de jos, dreapta, vei adăuga oficial o Insta Story.

Cum să selectezi un format media: Odată ce ai ajuns la screen-ul de „add to your story”, în partea de jos vei vedea că ai posibilitatea să glisezi stânga-dreapta pentru a alege între Normal (o fotografie sau un video obișnuite), Boomerang (un GIF), Rewind (video-ul care se va derula în sens invers), Hands Free (care va înregistra automat un video de 15 secunde fără să fie necesar să apeși pe butonul de înregistrare), Stop Motion (o tehnică video în urma căreia un obiect pare că se mișcă de unul singur), Super zoom (ai posibilitatea de a face o înregistrare cu zoon, ținând apăsat butonul roșu), Live (pentru a porni o înregistrare în timp real) și Type (posibilitatea de a scrie texte cu diverse fonturi pe diverse fundaluri de diverse culori).

Cum să adaugi filtre: Odată ce ai selectat/făcut o fotografie sau un video, glisezi stânga, pentru a avansa printr-o serie de filtre, alegându-l pe cel care-ți place și care vrei să fie aplicat fotografiei sau video-ului tău.

Cum să adaugi în Insta Story o imagine sau un video din camera roll: Există două moduri prin care poți face asta. După ce intri în modul Insta Story și alegi poziția Normal, vei constata că în stânga există un icon în care va apărea thumb-ul ultimei fotografii făcute de tine, și care există în camera roll. Celălalt mod este pur și simplu să glisezi ecranul în sus și îți vor apărea fișierele media din camera roll. Alege unul și… mergi mai departe.

Stickere

Cum să adaugi un geotag: Ajungi la stickere dând click pe icon-ul de happy face din colțul dreapta-sus a ecranului. Vei descoperi un sticker de tip „location. Selectându-l, ți se va deschide posibilitatea de a găsi o anume locație. Dacă nu vezi automat locația în care ești, ai posibilitatea să o cauți.

De altfel, după click-ul pe icon-ul respectiv ți se vor deschide multe alte zone, putând adăuga orice dorești pe fotografie/video, de la temperatura de afară la oră, hashtag-uri, gif-uri, ziua săptămânii etc.

Cum să adaugi un selfie sticker: în modul Insta Story vei găsi imediat în partea de jos dreapta un smiley face pe care dacă-l apeși ți se va deschide în partea de jos o bandă glisantă cu tot felul de stickere pe care să ți le pui pe față după ce, evident, pornești camera frontală.

Cum să schimbi mărimea stickerului: Poți face un sticker mai mic sau mai mare trăgând cu două degete de marginile lui.

Cum să pui un sticker sau un text pe un video: Plasează textul sau stickerul pe locul în care dorești să stea, apoi click și hold pe ecran până când apare o mică bară în partea de jos care indică „pin”. Găsește subiectul din video pe care vrei să plasezi stickerul apoi apasă „pin” când te-ai decis. Dacă nu ești ok cu rezultatul, poți face click + hold din nou pentru a relua procesul.

Creionul

Cum să schimbi culorile și mărimea creionului: Mai întâi selectezi fotografia apoi apeși icon-ul de creion, aflat în partea de sus, dreapta. Se va deschide un submeniu, cu diverse tipuri de creioane, de diverse dimensiuni (sus) și unul de culori (jos). Dacă faci click + hold pe una dintre culorile de jos, se deschide o întreagă paletă de unde alegi nuanța pe care ți-o dorești.

Grosimea „minei” de creion o schimbi din partea de sus, unde ai patru tipuri (fiecare cu alt stil) și o gumă de șters.

Suprapuneri de culoare

Dacă vrei să faci tot ecranul într-o singură culoare, selectează imaginea/video-ul, selectează orice tip de creion apoi click + hold pe zona principală a display-ului. Când ridici degetul, ecranul se va colora în nuanța pe care ai ales-o. De aici încolo poți face uz de guma de șters pentru a selecta anumite părți ale imaginii pe care vrei să le dezvălui.

Texte

Cum să adaugi text și să schimbi stilul: Pentru a adăuga text pe poză/video apasă pe icon-ul „Aa”, aflat în dreapta, sus și începe să scrii textul. Poți modifica apoi fontul glisând în sus sau în jos bara din dreapta, poți schimba fontul, stilul, alinierea, culorile, poți face highlight, poți modifica o parte din text etc.

Cum să faci tag altor persoane/conturi: Click pe icon-ul de text și scrii @ urmat de numele contului pe care vrei să-l menționezi. Instagram pe genera o listă de conturi cu nume similare, pe măsură ce scrii, apoi va trebui să faci click pe cel dorit (fiindcă altfel, acesta nu se va activa). Vei fi sigur că acest lucru se întâmplă după ce numele respectiv va apărea subliniat.

Salvare și ștergere

Cum să ștergi un sticker sau un text: Pur și simplu „iei” obiectul nedorit și în tragi pe mijloc, în coșul de gunoi.

Cum să salvezi sau să ștergi întreaga Insta Story: Vei vedea o săgeată în colțul din stânga, jos, care arată către în jos deîndată ce faci un snap, un bumerang sau un video. Click pe ea pentru a salva imaginea. Pentru a salva întreaga Insta Story, click pe icon-ul de profil și click pe colțul din dreapta, jos, unde vezi trei puncte. Click „Save” și vei avea două opțiuni: save image și save story. Selectează save story pentru a avea „povestea” ultimelor 24 de ore salvată într-un unic fișier video. Există, de asemenea, o opțiune pentru ștergerea ei.

Linkuri

Cum să adaugi un link: Poți face acest lucru doar dacă ai un cont verificat de Instagram sau dacă ai mai mult de 10.000 de persoane care te urmăresc. Și ar fi bine să ai, fiindcă aceasta este cea mai importantă opțiune pe care ți-o oferă Insta Stories. În niciun alt loc din Instagram (în afară de bio) nu poți plasa momentan un link clickabil. Prin urmare poți face asta mai întâi adăugând o fotografie/video apoi făcând click pe icon-ul cu agrafa, aflat în partea de sus, dreapta. Scrie url-ul apoi când îl adaugi la story vei vedea că va apărea „swipe up”. Poți fi creativ cu conținutul pe care-l creezi adăugând o săgeată care va indica spre textul de „swipe up” sau spre orice alt obiect dorești, pentru a îndrepta atenția privitorilor către acea zonă.