Cum să faci networking de calitate

Academia Barbatilor

Indiferent de sectorul în care-ți desfășori activitatea, networkingul este, probabil, un termen pe care îl auzi destul de des, fiindcă vizează colegii, colaboratorii și clienții companiei. Există și un motiv pentru acest lucru: networkingul este o strategie extrem de eficientă pentru a crește un business, dar și pentru a te dezvolta din punct de vedere personal și profesional. Cu ajutorul lui, înveți multe lucruri de la o mulțime de persoane din domeniul tău de activitate și, de asemenea, îți construiești o imagine solidă în ochii celor cu care lucrezi.

Și totuși, oricât de bine ar suna, networkingul are și câteva părți mai puțin bune. Și asta fiindcă adesea, networkingul pare lipsit de onestitate și foarte puțin autentic. A face networking cu cineva doar de dragul de a obține un avantaj în viitor nu este chiar cel mai autentic lucru care să definească această noțiune. Presupunând însă că nu se întâmplă asta, de multe ori, deși îți dorești să faci networking de calitate, nu știi de unde, cum și cu cine să începi.

networking

Foto: Pixabay

De asemenea, se știe că unii oameni sunt extrovertiți și reușesc cu ușurință să-și facă loc în mediile sociale potrivite, calitate care-i face foarte buni la networking, în vreme ce alții, introvertiți, se frământă doar la ideea unei încăperi pline de tot felul de persoane cu care sunt „obligați” să facă cunoștință. Și totuși, introvertiții și extrovertiții nu sunt situați la capete complet opuse, fiindcă ei au câteva lucruri în comun.

Dar introvertiții și ei au un avantaj, atunci când vine vorba de networking. Ei pot fi extrem de buni la această activitate în funcție de mediul în care o desfășoară. Introvertiții vor fi mai eficienți în situațiile în care au timp să se acomodeze cu celelalte persoane. De asemenea, ei sunt mai buni la lucrurile scrise, față de extrovertiți, iar când vine vorba de Internet se simt în mediul lor – lucru care reprezintă în mod clar un avantaj.

Fie că ești introvertit sau extrovertit, hai să vedem mai jos câteva sugestii pentru cum să faci un networking de calitate și cum să-ți atingi scopurile prin intermediul acestei activități:

Caută medii în care te simți confortabil

networking

Foto: 123rf.com

Chiar dacă ești un introvertit care fuge de evenimente și adunări, poți să ajungi în situația de a cunoaște persoane noi, concentrându-te pe locurile cu care ești deja familiar. În acest mod, vei fi mai relaxat și mai înclinat spre a te apropia de alți oameni. Mediul reprezintă un factor crucial, care influențează capacitatea și abilitatea de a socializa, ceea ce înseamnă că trebuie folosit în favoarea ta.

Într-un mediu potrivit, te vei simți mai plin de încredere și mai puțin stresat, lucru care te va aduce într-o stare mai bună.

Dar chiar și dacă nu ești în măsură să alegi mediul, lucru care se întâmplă adeseori, îți poți face viața mai ușoară apelând la câteva rutine sau obiceiuri de acasă. De pildă, multe persoane obișnuiesc să-și verifice telefonul atunci când se regăsesc în situații în care nu se simt confortabile.

Există și un motiv în spatele acestui fapt: obiceiurile ajută creierul să nu mai fie stresat, concentrându-l asupra altor lucruri care-l solicită. Cum ar fi… networkingul. Chiar dacă efectul e temporar, acesta reprezintă pasul necesar pentru a începe să te simți confortabil în momentul în care faci cunoștință cu cineva.

Alocă timp pentru a te pregăti

Unul dintre motivele pentru care netwotkingul ți se poate părea stresant este teama irațională că va trebui să vorbești într-un moment nepotrivit și că, astfel, te vei pune într-o situație jenantă. E greu să ignori acest fapt, dar poți face câteva lucruri pentru a-i minimiza efectul.

Începe prin a-ți acorda timp suficient de pregătire. Dacă ești pe fugă, vei fi stresat. Amintește-ți de senzația avută dacă ai întârziat vreodată la un interviu pentru un job. De aceea, pregătește-te un pic, alocând timp. Poate părea ciudat, dar îți poți seta în minte un soi de conversație premergătoare celor pe care le vei avea la locul respectiv.

Gândește-te la întrebările pe care vei dori să le pui persoanelor cu care vei face cunoștință și care te vor ajuta să te ghideze de-a lungul conversației în felul în care-ți dorești. Analizează evenimentul, gândește-te ce fel de oameni paticipă și setează-ți un plan detaliat. Dacă nu ești un introvertit, aceste lucruri îți vor fi foarte la-ndemână.

Din momentul în care te angajezi într-o conversație, nu te simți dator să fii de acord cu absolut tot ceea ce spune interlocutorul tău. Ai dreptul să spui nu și nu trebuie să ajungi într-o situație în care să faci ceva ce nu-ți dorești.

networking

Foto: Pixabay

Stabilește-ți o țintă

E o pierdere de vreme să faci networking de dragul networkingului, fiindcă ai nevoie să-ți setezi un scop bine definit pe care să-l atingi. Sau să-l atingi în bună măsură. De exemplu, imaginează-ți unde dorești să fii peste 5 ani. Să spunem că vrei să faci 100.000 de euro. Apoi întoarce-te în timp, până la momentul prezent, și vezi ce ai de făcut în următoarele 12 luni, în așa fel încât să-ți atingi scopul în 5 ani. Poate că primul pas e să faci 20.000 de euro și să te muți într-un birou nou.

Gândește-te apoi mai concret, setând un țel pentru următoarele 90 de zile, în ideea de a te apropia mai mult de scopul final. Ar fi, de pildă, cazul ca în acest interval să faci prima vânzare sau să găsești primul client. În cele din urmă, gândește-te la ceea ce trebuie să faci azi. Începe să înveți și să citești și culcă-te nu înainte de a ști că mâine dimineață te vei trezi cu un plus.

După ce ți-ai stabilit țintele, vei ști cu siguranță ce fel de oameni trebuie să cunoști pentru a ți le atinge. Acest lucru va face ca eforturile tale de networking să fie mai focusate și mai pragmatice.

Alege oamenii

networking

Foto: Pixabay

Având țelurile setate, e momentul să te concentrezi asupra persoanelor care te pot ajuta să le atingi. Un bun exercițiu este să te gândești la trei sau la cinci oameni care ar putea să grăbească procesul. Aceștia pot fi parte din rețeaua ta sau, pot exista contacte mutuale între voi. Sau, dimpotrivă, poate nu-i cunoști deloc. De regulă, aceste persoane sunt mentorii tăi, oameni cu ani de experiență în spate, care au expertiza necesară, de care poți beneficia și tu.

De asemenea, în ziua de azi, în special dacă desfășori afaceri în mediul online, acești oameni pot fi clienți de-ai tăi. Dacă ei sunt satisfăcuți cu produsele sau serviciile oferite de tine, vor fi bucuroși să vorbească și altora despre acestea, devenind ambasadorii tăi de brand. Desigur, va trebui să faci networking și cu posibili investitori, prezentându-le ideile tale de afaceri și stârnindu-le interesul. Ai nevoie de colaboratori loiali și capabili, care pot prelua din responsabilități.

În fine, dar nu în cele din urmă, există aceste persoane numite superconectori, care au o gamă largă și variată de contacte și care te pot pune în legătură cu oricine ai nevoie. Dacă nu ai norocul să-i cunoști, îți va lua ceva timp să ajungi la ei, însă ia în calcul faptul că e musai ca aceștia să facă parte din rețeaua ta de cunoștințe.

Conectează superconectorii și devino unul dintre ei

Rolul superconectorilor a devenit unul foarte important, deoarece e greu să ajungi la persoana potrivită în vremuri atât de „ocupate”. Chiar dacă nu e cea mai evidentă strategie de networking, fiindcă nu cunoști pe cineva nou în acest mod, dacă pui în legătură un superconector cu altul, vei avea doar de câștigat. În plus, e ușor de făcut asta, deoarece ambilor le va conveni, au aceleași afinități și, probabil, au și cunoștințe comune.

La început, cei care vor profita de asta vor fi superconectorii dar, la final, tu vei fi beneficiarul acțiunii. E greu să găsești persoane care „oferă” (așa cum sunt superconectorii), iar ei vor aprecia acest lucru și în mod cert îți vor întoarce favorul ori de câte ori vei avea nevoie de un contact care ar putea să te ajute în business.

Un alt lucru important de reținut este să tratezi toate aceste persoane cunoscute ca pe prietenii tăi, și nu doar ca pe simple contacte. Apropie-te de ele cu o atitudine prietenoasă și dezvoltă relația la fel cum ai face-o cu un prieten. Asta presupune să primești și să oferi și, cel mai important, să păstrezi relația caldă, fără un motiv anume.

Citește și un interviu cu Paul Renaud: „Networkingul este arta construirii și menținerii conexiunilor pentru dezvoltarea beneficiilor mutuale”