Cum să fii elegant fără să porți costum

Academia Barbatilor

Nu ai un costum în garderobă? Nicio problemă. Ai un singur costum dar acela ți-a rămas mic? Nu-ti face griji. Nu-ți place să porți costum dar vrei să arăți bine? Relaxează-te! Nu doar costumul e buricul stilului masculin de top. Există alternative. Iată cum să fii elegant fără să porți costum:

1 Poartă sacoul potrivit

Foto:: Pinterest

Sacoul e unul dintre cele mai bune lucruri care i s-au… întâmplat bărbatului. Sau care i s-au inventat. Trebuie doar să te asiguri că în propria-ți garderobă există cel puțin două sacouri.

Primul, este un sacou sport. Dacă e ceea ce trebuie, te va face automat să ai un aer de masculinitate dominantă și sofisticată. E drept, acesta e varianta mai „relaxată”. Totodată, mai flexibilă și pretabilă pentru majoritatea cazurilor în care vrei să fii casual. De aceea, combinația sacou sport – jeanși, e adorabilă.

Al doilea este blazerul, obiect vestimentar care vine cu câteva lucruri în plus față de sacoul sport. De pildă, culoarea contrastantă a nasturilor (argint, aur, alamă) și o textură a materialului ceva mai fină.

Și, probabil cea mai bună soluție e să rămâi fidel bleumarinului. E o culoare care niciodată nu dă greș.

sacou blugi elegant fără să porți costum

Foto: theidleman.com

2 Măsura eleganței e dată de mărimea potrivită

Așa cum tramvaiul nu merge fără curent și Super Man nu funcționează fără costumul care l-a consacrat, un bărbat stilat și bine îmbrăcat nu există fără mărimea potrivită a hainelor. Cum să faci să-ți iei haine pe măsură?

Urmărește două lucruri importante: asigură-te că obiectul vestimentar îți asigură suficient confort și că îți pune fizicul în cea mai bună lumină. Aceste două elemente nu se vor aplica automat oricărui obiect de pe umerașul unui magazin cu haine. Așa că dacă vrei să alegi perfecțiunea, apelează la un croitor profesionist.

În orice oraș există croitori buni. E o meserie care continuă să se caute. Împrietenește-te cu unul care oferă servicii bune și vizitează-l pentru a-ți lua măsuri și a-ți face haine care să-ți vină impecabil.

ținute masculine3 Vesta, elementul surpriză

A post shared by Eduard Susma (@eduardsusma) on

Vestele reprezintă o alternativă excelentă pentru un costum, în special în situația în care ai un corp atletic sau bine făcut. De ce? Pentru că acestea nu acoperă mânecile cămășii iar dublul strat oferit de combinația cămașă-vestă configurează perfect pieptul, umerii și brațele.

O vestă ar trebui să te facă să arăți precum un cavaler medieval, care o folosește ca să-i țină de cald noaptea. Sau ca unul care o folosește drept căptușeală, pe sub armură. Pentru că exact în acea perioadă au fost create vestele și exact în aceste scopuri.

4 Colorează-ți ținuta

Considerând că ai suficient albastru și alb în garderobă, pentru ținutele „de bază”, încearcă să te și distrezi nițel, adăugând un plus de culoare. Fiindcă la un moment dat îți vei dori să ieși din zona de confort și să le arăți oamenilor că îți stă foarte bine și în roz sau galben. Sau poate chiar în modele multi-colorate.

batista elegant fără să porți costum

Foto: mensstylepro.files.wordpress.com

Avântă-te în lumea culorilor, încercându-le mai întâi în privința pantofilor, șosetelor, cravatelor și a batistelor de buzunar. E fascinant cum o simplă bucată de material – ca în cazul batistelor din buzunarul de la piept – poate face minuni în privința unui sacou.

De fapt, batistele sunt exemplu perfect pentru „esențele tari din sticluțele mici” – acestea atrag atenția în orice situație. Dacă nu ai încă o batistă, e momentul să afli mai multe despre ele.

Citește mai multe despre cum să porți batista de mătase

5 Accesorizează-te cu aplomb

Nu cumperi accesorii (pălării, curele, bijuterii, etc) de dragul de a face altora pe plac sau numai pentru că le vezi la alții. Accesoriile te individualizează și te reprezintă cel mai bine.

De aceea obișnuiam să-l vedem pe Jack Nicholson purtând eternii lui ochelari de soare. El însuși, pe vremea când apărea în public, spunea că acei ochelari îl fac să fie „Jack Nicholson”. Fără ei ar fi doar un „moș de 60 de ani” (acum are 81 și starea de sănătate nu-i mai permite de ceva vreme să iasă în lume).

Dintre toate accesoriile, unul iese mereu în evidență și ar trebui să i se acorde o atenție sporită: ceasul. Ceasul trebuie să fie de calitate. Dacă ai un ceas de calitate, nici măcar nu mai ai nevoie de costum sau de sacou. Ceasul va trimite un mesaj clar despre faptul că ești un bărbat elegant, care acordă atenție detaliilor.

rolexNu ai nevoie de cămăși super-scumpe sau de alte obiecte de îmbrăcăminte prin care să-ți afișezi statusul personal. E suficient să porți un ceas clasic, masculin, care impune respect.

6 Atenție sporită la încălțăminte

Încălțămintea e o zonă pe care mulți bărbați o lasă uitării. Dar oamenii (și în special femeile) au tendința să-și facă o impresie despre tine, privind la ceea ce porți în picioare. De aceea, nu trebuie să subestimezi puterea încălțărilor – care trebuie să fie de calitate și, totodată, bine îngrijite.

Dacă de regulă te duci la birou în ghetele pe care le folosești ca să te urci pe munte, poate că e momentul să schimbi ceva și să alegi niște pantofi mai eleganți. Îți vei îmbunătăți imaginea în mod evident, și asta fără să porți un costum.

7 Alege-ți stilul cămășii

A post shared by menwithclass (@menwithclass) on

Cămașa e importantă iar după ce te asiguri că hainele îți vin la perfecție, e momentul să-ți redefinești un pic stilul acestui obiect vestimentar.

O tehnică foarte simplă este să alegi un model care-ți reflectă vibe-ul sau personalitatea:

  • Model uni: pentru evenimentele sociale/de business. Ia în calcul culori precum bleu, lavandă, galben pal sau roz – acestea te aduc automat într-o stare de bine
  • Model cu dungi: pentru a intra într-un mood mai strict și mai business. Dungile mai subțiri sunt mai formale.
  • Model cu carouri: cel mai casual model. Potrivit pentru weekenduri, când intri în starea de relaxare totală. Cu menționarea faptului că tipii mai corpolenți ar trebui să evite carourile.