Cum să fii un înotător mai bun și să-ți dezvolți tehnica de înot

Academia Barbatilor

Înotul e una dintre cele mai bune activități care să te mențină în formă. Îți solicită aproape fiecare mușchi al corpului și, dacă găsești un bazin acoperit în apropierea casei, poți înota, practic, tot timpul anului. Iar dacă îți place foarte tare să înoți, poți duce pasiunea la cote (semi)profesioniste.

Ai privit vreodată înotătorii profesioniști? Dacă ai făcut-o, în mod cert ai văzut diferența între cum înoată aceștia și cum o face un amator. Unii sunt ca niște motorașe în apă, spre deosebire de cei care doar se bălăcesc ca niște rațe amorțite.

Ca să beneficiezi de tot ceea ce înseamnă o sesiune la bazin, și implicit de ceea ce îți poate oferi înotul, trebuie să înveți să înoți corect și să-ți îmbunătățești stilul. Ideea e să faci ca fiecare „braț” să conteze, fără să ai nevoie în permanență de aer. Iată câteva ponturi pentru a deveni un înotător mai bun:

Învață de la experți

Înainte să alergăm, cu toții învățăm să mergem. Când vine vorba de înot, trebuie ca mai întâi să te axezi pe tehnică, și abia apoi pe viteză. Odată ce ai dobândit tehnica potrivită, vei putea să-ți îmbunătățești și viteza. În loc să te chinui de unul singur prin apă, mai bine ia câteva lecții cu un instructor de înot la piscină. Aproape oricine știe să înoate, dar experții știu să înoate corect. Asta nu înseamnă că ai nevoie de un program intensiv de învățare, ci doar de câteva sesiuni în timpul cărora să deprinzi tehnicile corecte.

Folosește un flotor

flotor

Un flotor e o bucată de spumă condensată, pe care înotătorul o ține între coapse sau genunchi. Flotorul te obligă să-ți menții corpul în poziția corectă pentru înot. Deprinderea cu această poziție îți va asigura străpungerea apei ca o lance, în loc de moșmondirea permanentă. Un alt beneficiu al flotorului este că, folosindu-l, te poți concentra pe tehnica brațelor.

Nu privi în sus

În timp ce faci bazine, vei realiza că pentru a respira te uiți în sus și înainte. Dacă privești sus și apoi într-o parte, s-ar putea ca jumătatea inferioară a corpului să se moleșească. În loc de asta, ridică-ți capul în aceeași direcție cu brațul pe care-l ridici. Îndată ce ai respirat adânc, și ai băgat din nou capul în apă, expiră continuu până când vine momentul să ridici din nou capul pentru a lua aer.

Îndoaie coatele

inotator
Foto: rukhlenko

O tehnică bună nu presupune să-ți întinzi brațele, înțepenindu-le. Unicul moment în care rebuie să ții brațele întinse este după ce brațul a ieșit din apă și a ajuns în poziția înainte, pentru a completa o mișcare. Și nici atunci nu ar trebui să-l întinzi prea în față. În clipa în care mâna atinge apa, ține-ți cotul ușor îndoit și folosește palma pentru a împinge apa, exact ca o vâslă. Această mișcare te va propulsa înainte.

Nu te lăbărța în apă

Nu ar trebui să-ți extinzi prea mult brațele și palmele în apă. Mâna care execută mișcarea ar trebui să intre în apă exact în fața capului. Această mișcare te face un înotător mai eficient și va înlătura orice mișcare inutilă a umărului.

Înoată în ritm

Cursele scurte și rapide se fac cel mai bine cu un ritm de șase bătăi. Asta înseamnă să dai de câte trei ori din fiecare picior, pentru a completa o mișcare. Dai de doar două ori atunci când parcurgi distanțe mai lungi, aceasta fiind o tehnică mai bună și pentru conservarea oxigenului, pentru a nu fi nevoit să respiri atât de des.

Concentrează-te pe ambele părți ale mișcării

Una dintre metodele prin care să-ți îmbunătățești tehnica înotului este să împarți mișcarea în două, pentru a înțelege unde trebuie să faci progrese. Concentrează-te pe respirație, pe intrarea mâinii în apă, pe modul în care duci brațele pe lângă ureche și pe retragerea lor. O mică greșeală poate submina o mișcare perfectă, așa că înțelegerea și deprinderea corectă a tuturor elementelor și a modului în care trebuie executate, îți va îmbunătăți tehnica în mod substanțial.

Intră în apă

bazin
Foto: mail272

Nu te poți aștepta să-ți improvizezi tehnica de înot dacă mergi la bazin foarte rar. E nevoie de efort, de antrenament constant, poate chiar de o piscină în propria casă (glumim!). Investește într-un abonament la bazin și folosește-l măcar de câteva ori pe săptămână, dimineața sau când te-ntorci de la serviciu.

Lucrează-ți corpul

Îmbunătățirea tehnicii de înot presupune și să ai un organism puternic, în special în partea superioară. Asta înseamnă că mușchii pe care-i utilizezi în mod special trebuie să fie mai puternici și mai lucrați. O poți face la sală, folosind greutăți, dar la fel de bine acest lucru se poate face pe plajă, înotând contra valurilor. De asemenea, te poți întinde pe o placă de surf pentru a exersa tehnica brațelor. Placa te va menține la suprafață, așa încât te poți concentra exclusiv pe mișcarea mâinilor.

Dezvoltă-ți tehnicile de respirație

inot
Foto: Pojo Jozef Polc

Toate tehnicile corporale nu valorează nimic dacă nu dezvolți o tehnică de respirație corespunzătoare. Imaginează-ți că ai învățat cum să te miști perfect în apă, dar nu cunoști tehnica de respirație. Înoți dintr-o parte în alta a culoarului, însă simți că te sufoci și că-ți explodează plămânii. Învață cum să ți-i dilați fără a avea sincope respiratorii în timp ce înoți. Cu cât respiri mai mult, cu atât vei înota mai bine.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le îmbunătățești în legătură cu tehnica de înot este… răbdarea. Nu vei reuși să înoți mai bine din prima zi, dar asta nu trebuie să-ți diminueze entuziasmul și să renunți. Cu cât lucrezi și te antrenezi mai mult, cu atât vei simți că faci progrese și vei parcurge distanțe din ce în ce mai mari într-o manieră tot mai corectă. Fiecare mișcare se va face automat, fără a fi nevoie să te concentrezi pe efectuarea ei ca la carte.

Citește și: Înotul și beneficiile lui pentru sănătate