Cum să-i determinăm pe alţii să ne accepte dorinţele

academia barbatilor

, Cum să

Ce determină o persoană să accepte dorinţele noastre? Ce ne împinge să acceptăm dorinţele altora, deseori fără nici o plăcere şi împotriva interesului nostru, pierzând adesea timp şi bani?

Există, bineînţeles, tehnici strict manipulatoare, cum ar fi Programarea Neuro-Lingvistica şi hipnoza, care permit ocolirea comportamentului raţional al interlocutorului, pentru a accede direct la comportamentul inconştient al acestuia.

papusar

Foto: Pinterest

Fără a merge chiar atât de departe, putem sa observăm în fiecare acţiune a noastră dorinţa de a-i influenţa pe ceilalţi, utilizând instinctiv tehnici mai mult sau mai puţin corecte (să nu uităm că obiectivul final al oricărui act de comunicare este obţinerea unui comportament).

Este suficient să privim în jur: de la copilul care plânge ca să obţină o jucărie, până la spălătorul de parbrize din intersecţie, care întâi stropeşte parbrizul şi apoi îl intreabă din ochi pe şofer dacă este de acord, toţi duc o luptă permanentă pentru a obţine ceva de la alte persoane. Este natural, şi noi procedăm la fel.

Dezvoltarea programelor auto-comportamentale

Să pornim de la o premisă: lumea contemporană este atat de complexă, încât, pentru a ne descurca în sarcinile noastre cotidiene, ne-am dezvoltat încă din copilărie o serie de programe de comportament în baza cărora reacţionăm automat la situaţiile întâlnite, fără a ne face un calcul global.

cum sa-i determinam pe altii sa ne accepte dorintele

Foto: 123rf.com

De exemplu, dacă cineva ne face un cadou, suntem “programaţi” să ne simţim datori şi să căutam să ne revanşăm cât mai curând. La fel, avem programe care ne obligă să ne conformăm aşteptărilor comunităţii în care trăim, să ne ţinem de cuvânt, să ne supunem autorităţii etc.

De ce o cerere formulată într-un anumit mod este respinsă pe când aceeaşi cerere, formulată într-o altă manieră este aprobată?

Spre exemplu:

Un tânar novice şi un călugăr se plimbau prin grădina mânăstirii, citind şi comentând împreună diferite pasaje din Biblie.
La un moment dat au simţit nevoia unei ţigări, dar, neştiind dacă încalcă vreo regulă fumând în timpul studiului, s-au hotărât să ceară, după masă, permisiunea părintelui stareţ.
Când s-au întâlnit a doua zi, călugărul fuma liniştit, spre nedumerirea novicelui:
“Frate, mie stareţul mi-a interzis să fumez, ţie cum de ţi-a permis?”
“Nu ştiu… Tu ce i-ai spus?”
“I-am cerut să-mi dea voie să fumez în timp ce citesc Biblia.”
“Vezi, aici ai greşit. Eu i-am cerut să-mi dea voie să citesc Biblia în timp ce fumez.”

Aceste programe funcţionează, de obicei, bine şi au utilitatea lor socială: cine nu-şi respectă obligaţiile nu este o persoană pe care se poate conta, şi cine nu restituie favorurile este rapid catalogat ca ingrat. Justificări similare sunt valabile şi pentru alte mecanisme.

Însă aceste scheme sunt automate şi nu necesită intervenţia părţii noastre raţionale. Ca urmare, nu este de mirare că cei ce le cunosc le pot utiliza în avantajul propriu, pentru a constrânge anumite persoane la un comportament determinat.

Şi, bineînţeles, fiecare tehnică este cu atât mai eficientă cu cât ne dăm seama mai puţin că ea este aplicată pentru a ne determina să acceptăm dorinţele altora.

Citește și 10 moduri prin care să fii mai șarmant