Men’s Essentials: Cum să porți cravata de mătase

Ceea ce a devenit cunoscut ca și “cravată” cu aproximativ trei sute de ani în urmă, există de mii de ani, datând încă de la începutul existenței masculine. Experți în modă, sociologi și istorici și-au manifestat, de-a lungul timpului, interesul pentru aflarea momentului și motivului pentru care acest articol textil cu scop pur decorativ a devenit cumva punctul culminant al ținutei de afaceri.

În timp ce mulți bărbați încă se încurcă la legarea nodului de cravată, alții sunt mândri să poarte în fiecare zi acest accesoriu formal, plin de poezie și eleganță.

 

cravata de matase

Sursa foto: 123rf.com

De ce purtăm cravată

Deși majoritatea accesoriilor pe care le purtăm, de la eșarfe, la butoni, servesc unui scop practic, surprinzător, cravata oferă o alternativă contrastantă. Restantă la capitolul utilitate, cravata compensează prin simbolistică.

O explicație a popularității cravatelor vine din cartea “Psihologia îmbrăcămintei” de J.C. Fluegel, în care se sugerează că pot fi considerate simboluri falice, reprezentând sexualitatea și masculinitatea unui bărbat. Când British Clothing Industry Association a trimis un sondaj unui grup select de bărbați, aproape patru sute au răspuns validând afirmația lui Fluegel, fiind de acord că ei credeau că este vorba de un simbol al sexului. Cercetarea a mers mai departe, prin plasarea unui anunț în The Times, prin care se cerea publicului să își spună opinia despre rolul cravatei. Mai mult de jumătate din răspunsuri conțineau subtilități sexuale flagrante. De fapt, o femeie a scris că “un bărbat, prin scoaterea cravatei, efectuează un act foarte erotic”.

Însă, mai mult decât sexualitate, cravata sugerează putere și atitudine.

 

cravata uni

Sursa: Pinterest

Cum alegem cravata potrivită 

Bazându-ne pe starea de spirit și simț de orientare rapidă în fața raftului cu cravate, noi, ca bărbați, facem în fiecare zi alegeri mai mult sau mai puțin inspirate.

O cravată din jaquard de mătase, cu imprimeu îndrăzneț strigă după atenție. Și o primește, negreșit. O cravată tricotată, cu fir de mătase, atrage priviri și intrigă prin aerul casual și totuși atât de spilcuit. Însă cravata uni, negreșit din mătase, are puterea de a se amesteca subtil în ansamblul ținutei și de a emana bun gust. Punct.

Pentru că este o alegere sigură,  un simbol al eleganței masculine și pentru că, da, ne susține moral la întâlniri de afaceri, la evenimente cu ștaif și seri de gală, astăzi votăm pentru cravata uni de mătase. Învață cum să profiți la maximum de  puterea acestui accesoriu.

cravata de matase

Sursă foto: Pinterest.com

Dacă te motivează complimentele, poartă o cravată de mătase

Probabil știi deja că accesoriile sunt primul lucru pentru care primești complimente. Nimeni nu îți va spune mai întâi că ai un costum croit bine, din țesături fine și nici nu te va felicita pentru că porți un costum made to measure.Nu, vei fi întotdeauna complimentat mai ales pentru accesorii, și anume pentru cravată, ori batista de mătase.

Cu alte cuvinte, cravata nu este doar obiectul pe care ceilalți își fixează mai întâi privirea, ci și o carte de vizită. Mătasea naturală este considerată, de peste 5.000 de ani, “regina tuturor țesăturilor”. Finețea și prețiozitatea sa nu au fost egalate până acum de nicio altă fibră artificială. Alege accesorii de mătase și vei fi un gentleman apreciat.

cravata neagra

Sursă foto: Pinterest.com

5 sfaturi de care trebuie să ții cont dacă ești purtător de cravată

  1. La fel ca în cazul hainelor, mărimea nepotrivită a cravatei poate aduce o contribuție negativă ținutei. Astfel, bărbaților corpolenți nu li se recomandă, de exemplu, să poarte o cravată skinny, pentru că asta nu va conduce decât la un efect vizual de lățire a corpului. La polul opus, nici bărbații mai supli nu ar trebui să poarte cravate prea groase.
  2. Dacă grosimea nu garantează succesul, află că nici extra lungimea nu ajută prea mult. Vârful cravatei trebuie să atingă ușor cureaua pantalonilor, altfel vei arăta la fel ca bărbații descriși mai sus.
    david gandy cravata

    Sursa foto: Pinterest

  3. Cravata trebuie să fie elementul care unește piesele vestimentare de bază, să completeze ținuta și să dea naștere unui întreg bine pus la punct. Cravata trebuie să aparțină ținutei, nu să o eclipseze. De exemplu, la un costum negru, îți recomandăm să eviți o cravată într-o culoare fistichie. O pată de culoare nu este chiar întotdeauna bine venită. În schimb, dacă vei alege o cravată ”seven fold” neagră, gri sau burgund, vei reuși să transmiți mesajul corect: eleganță.
  4. În vremuri atât de agitate, este normal să nu ai prea mult timp de experimentat. În acest caz, nodul perfect și singurul pe care trebuie să-l cunoști este cel simplu, numit și four-in-hand. Acesta se potrivește efectiv la orice, de la ținute casual la cele elegante, de la ținute office până la cele de gală.
  5. Nu în ultimul rând, un nod perfect are nevoie de acea încrețitură, cunoscută în engleză sub numele de dimple. Aceasta va fi arma ta secretă, căci este ultimul detaliu de care trebuie să ai grijă. Aceasta se formează după ce introduci capătul lat al cravatei prin buclă. Cu degetele trebuie să apeși cravata înăuntru, până vezi încrețitura formându-se. Apoi tragi capătul cravatei de tot, fixând tot ansamblul. Dimple-ul poate sta atât în mijloc, cât și pe părți. Tu decizi cât de relaxat vrei să arăți.

În puține locuri poți purta o cravată de mătase mai ușor decât la birou

Dacă tocmai te gândești să incluzi cravata de mătase în ținutele zilnice, ar trebui să începi cu biroul. Cea mai puternică combinație va fi, desigur, aceea dintre un costum și cravată, însă asta nu ar trebui să te limiteze în vreun fel.

Altfel zis, poartă cravata la orice. Dacă ai chef de o ținută smart casual, poți purta cravată și la o cămașă albă, cu un pulover în V, de exemplu. Sau mai mult, poart-o cu un blazer de bumbac, o cămașă albă și niște pantaloni din denim (fără rupturi și obligatoriu fără variațiuni de culoare!). Posibilitățile sunt nelimitate, important este doar să te simți confortabil.

Sursa foto: Pinterest

La birou, cravata nu doar că va completa ținuta, ci va transmite un mesaj important despre tine: ești persoana potrivită să ducă lucrurile la final, fără să facă rabat de la calitate. Altfel cine ar sta dimineața să facă noduri, în loc să îmbrace simplu un tricou?

Scoate-ți cravata neagră în club

Cravata nu este doar o carte de vizită, ci și un bilet universal de intrare. Purtând o cravată nu arăți doar că ești atent la felul în care arăți, ci că o faci indiferent de ocazie, ca un gentleman adevărat.

Produs disponibil de pe 21 iunie, pe shop.laurahincu.ro

Sursă foto: Pinterest.com

Cravata uni, de mătase, este accesoriul perfect pentru a tempera o ținută cu care vrei să experimentezi într-o seară de club. Lasă costumele gri și negre în dulap și scoate acele imprimeuri care îți plac la nebunie, dar pe care nu știi unde să le porți. Te asigurăm că o cravată neagră va ține totul sub control, chiar și după câteva pahare și discuții lungi cu prietenii.

Poartă o cravată neagră de mătase la următorul eveniment elegant

Produs disponibil de pe 21 iunie, pe shop.laurahincu.ro

Sursă foto: Pinterest.com

O cravată neagră poate părea banală la prima vedere, însă tocmai cu acest gând greșesc cei mai mulți bărbați. În schimb, ceea ce o face o ținută grozavă este deseori tocmai simplitatea cu care a fost alcătuită, atenția fiind acordată mai ales ideii de întreg.

Poartă la următorul bal un costum negru, cu revere ascuțite. Adaugă o cravată de mătase de dimensiuni potrivite, care să contrasteze ușor cu batista de mătase de la piept. Te asigurăm că aceste detalii cântăresc mai mult decât culorile în sine.

Cravatele de mătase gri și ivoire

După ce ai cucerit cravata neagră, este timpul să treci la următorul nivel, și anume cravatele în culori deschise.

Dacă tot am vorbit mai sus despre birou, află că griul este culoarea perfectă pentru mediul office. Totodată, față de negru este mai ușor de purtat, însă fără să însemne că nu poate avea același efect.

cravata de matase

Sursa foto: Pinterest

După cravata gri, nu-ți mai rămâne decât să o încerci și pe cea ivorie, perfectă pentru ceremonii și gale, indispensabilă pentru o ținută White Tie. Mai presus decât orice, o cravată ivorie sau albă va transmite că știi mai mult decât ceilalți bărbați.

cravata de matase laura hincu

Sursa foto: Man Silk Essentials by Laura Hîncu

Colecția de accesorii MAN Silk Essentials by Laura Hîncu, disponibilă pe shop.laurahincu.ro din 21 iunie.

Vezi AICI ceasul pe care îl poți potrivi la ținuta ta de seară, accesorizată cu o cravată de mătase.

ceas barbatesc

Ceasurile Chopard sunt disponibile în magazinele Kultho.