Men’s Essentials: Cum să porți pălăria din sinamay

academia barbatilor

Poate unul dintre cele mai apreciate accesorii, pălăria are puterea de a transforma o ținută și de a-i da o notă plină de stil. Totuși, este foarte important felul în care alegi celelalte piese vestimentare pentru a obține o apariție impecabilă, fiindcă pe cât de ușor este să o porți corect, pe atât de simplu este să pari ridicol.

Bărbații au folosit diverse podoabe pentru a-și acoperi capul încă din cele mai vechi timpuri. Iar cum moda este ciclică, din timp în timp revin diverse trenduri, dar reinterpretate, desigur. Iar pălăria este un accesoriu pe care oricine trebuie să-l aibă în garderobă, indiferent de stil sau de sezon.

palarie barbati

Sursa foto: Pinterest

Vara ai un motiv perfect pentru a o purta și a da un aer șic ținutelor tale, pentru că are și un rol practic. Pe lângă faptul că dă o notă dinstinctă apariției tale, pălăria te va proteja de căldură, oferindu-ți un plus de confort.

palarie barbati

Sursa foto: Pinterest

Nu te feri de ea, chiar dacă preferi stilul elegant sau porți costum în fiecare zi la serviciu. Un costum bine ales, o cămașă elegantă sau o ținută office vor arăta foarte bine combinate cu o pălărie. Iată câteva idei care să te inspire.

În stilul The Great Gatsby

Pălăriile erau extrem de populare în anii 1920, aproape toți bărbații le purtau. Iar cele mai stilate erau modele Boater și Gambler. Adevărul este că o pălărie de vară arată minunat cu un costum deschis la culoare, în stilul lui DiCaprio în pelicula Marele Gatsby.

the great gatsby style

Sursa foto: Pinterest

Elegant și puțin mai mult

Costumele de vară, din materiale mai răcoroase, în nuanțe deschise fac pereche bună cu o pălărie. Fie că optezi pentru stilul Fedora sau Panama, mizează pe simplitate pentru a obține acel look atemporal, clasic dar modern în același timp. Poți chiar să optezi pentru un costum roz, iar dacă vrei ceva estival, mizează pe tonuri de bleu.

palarie vara barbati

Sursa foto: Pinterest

Se poartă materiale inedite

Dacă vrei ceva cu totul aparte, alege o pălărie din sinamay în nuanțe neutre. Sinamay este o fibră naturală, foarte rezistentă, care captează culoarea într-un mod deosbit. Utilizat în Australia, acest material a devenit popular într-un timp destul de scurt, grație maleabilității sale.

Purtate de aproape toți membri caselor regale, pălăriile din sinamay au devenit rapid un accesoriu statement, perfect pentru vară și nu numai.

palarie sinamay barbati

Sursa foto: Pinterest

Combinații multiple

Începe prin a alege piesele vestimentare, adaugă pălăria apoi definitivează lookul combinând diverse elemente, precum o vestă, bretele colorate, o cravată șic sau o batistă cu model, un papion interesant ori un ceas statement.

palarie barbati elegant

Sursa foto: Pinterest

Descoperă pălăria bărbătească din sinamay realizată de Kristina Dragomir pentru Laura Hîncu MAN Silk Essential, disponibilă pe shop.laurahincu.ro din 21 iunie.

palarie sinamay kristina dragomir

Pălărie din sinamay cu bandă de mătase, realizată de Kristina Dragomir pentru Laura Hîncu MAN Silk Essentials