Cum să te comporți ca un gentleman când îi cunoști părinții

Academia Barbatilor

Noua relație merge bine. Ai iubită frumoasă, veselă, între voi sunt focuri de artificii în fiecare zi. Doar că, într-o zi, pe neașteptate, ea îți aruncă o pisică în curte: „Nu vrei să-mi cunoști părinții?”. Fiecare relație are reperele ei, iar acesta e unul dintre ele: momentul în care trebuie să faci cunoștință cu mami și, mai ales, cu tati.

În mod cert, babacii vor să se asigure că bobocul lor e pe mâna unui tip de încredere. Cel mai de încredere. Poartă-te cum se cuvine și ai tras lozul câștigător. Poartă-te ca un golan și vei avea un munte de urcat. Plecând de la ideea că îți place mult fata, ba chiar o iubești la nebunie, ia în calcul să faci un efort (dacă e cazul) și să îți placă, măcar aparent, și părinții ei. Iată cum să te comporți ca un gentleman în ziua în care faci cunoștință cu părinții iubitei tale:

Du-te pregătit

cum sa te comporti cand ii cunosti parintii

Exact ca și cum te-ai pregăti pentru un interviu pentru un job, pregătește-te și pentru marea întâlnire cu mami și tati. Scopul e să aduni cât mai multe informații, pentru a evita să fii prins într-o capcană. Informațiile de bază, minimale, sunt legate de numele lor, de profesii și de lucrurile de pasiuni. Adaugă pe listă și subiectele tabu și ai deja un punct de plecare într-o conversație.

Îmbracă-te bine

Poate că de obicei arunci un tricou pe tine, pe care-l asortezi la o pereche de blugi lălâi și niște Converși murdari. Nu e bine! Schimbă-ți complet acest look, măcar de dragul prietenei tale. Business casual e cea mai bună variantă pentru ziua în care îi vei întâlni părinții. Prin urmare, alege o cămașă lejeră, o pereche de pantaloni curați și călcați și o pereche de pantofi lustruiți.

Adu un cadou

Micile atenții contează. Nu te teme să aduci un cadouaș la prima întâlnire cu părinții. Dacă alcoolul nu reprezintă o problemă de familie (cum ar fi să vii cu o sticlă de țuică, știind că tatăl ei tocmai a fost internat într-o clinică de dezalcoolizare?) o sticlă de vin de calitate e o idee clasică și bună. La fel, un buchet de flori sau un desert, mai ales dacă ai fost invitat la cină. Vei marca niște puncte la categoria „băiat bun” chiar dinainte de a trece pragul.

Fă o primă impresie bună

Prima impresie contează mai mult decât ai crede, așa că nu-ți bate joc de ea. Amintește-ți de tot ceea ce ține de „bunele maniere”, cele pe care ți le-au insuflat ai tăi în copilărie. E timpul să le scoți din traistă și să le pui pe masă. Un zâmbet încrezător, o strângere fermă de mână și, neapărat, contact în privire – iată cu ce trebuie să începi. Folosește întotdeauna apelativele „doamnă” sau „domnule”, în afara cazului în care ei îți vor cere să le spui pe nume. Și nu uita că prietena ta te iubește și că te-a invitat în familia ei cu un motiv: crede cu tărie că ești tipul care merită să fie prezentat părinților. Așa că, măcar la prima întâlnire, dă tot ce e mai bun!

Pregătește câteva subiecte de conversație

Nu te pierde în capcanele unor prăpăstii conversaționale stânjenitoare, caracterizate de… tăcere. Pregătește câteva subiecte de conversație din zona babacilor, care îți vor salva ziua, menținând fluența discuției. Vorbește cu prietena ta în prealabil și vezi despre ce le place părinților ei să vorbească. Evită subiecte legate de politică, religie și opinii puternice – păstrează conversația într-o zonă plăcută și ușoară.

Mai ușor cu atingerile

Probabil ești în perioada de început a relației și simți nevoie de o atingere permanentă cu prietena ta. În timpul vizitei la părinți, însă, țineți-vă mânuțele acasă. Arată-i afecțiune, dar într-o manieră mai puțin fizică, sugerând însă că o iubești și că ești protector din vorbe, nu din gesturi lascive. De asemenea, vorbește cu ea în prealabil și spune-i să nu insiste cu atingerile, punându-te în posturi jenante în fața părinților ei.

Nu exagera cu familiaritatea

cum sa te comporti cand ii cunosti parintii

Lucrurile merg bine, conversația curge iar tati chiar a râs la vreo două glume de-ale tale. E perfect. Dar, de la acest punct încolo, nu trebuie să exagerezi, fiindcă e posibil să strici totul. A deveni prea familiar prea devreme poate induce un semn de întrebare părinților. Nu te ambala: există timp suficient să stai la băute cu tatăl ei și s-o complimentezi pe mama ei în legătură cu rochia pe care o poartă. Fii cool, nu bea mult și ieși pe ușă, la plecare, ca un campion.

Limitează consumul de alcool

Probabil ai ceva emoții, probabil vrei să dovedești chestii. Nu utiliza, însă, alcoolul pentru a-ți construi încrederea. Câteva pahare de bere sau vin sunt ok pentru a crea o impresie bună. Dar atât. Un prieten beat e o imagine pe care niciun părinte nu o suportă atașată de cea a fiicei lor. Păstrează șampania pentru acasă și pentru momentele „de după” întâlnirea cu părinții.

Fă-ți un plan de ieșire

Toate lucrurile au un final, iar cheia pentru succesul unei prime întâlniri cu părinții iubitei este să știi când să pleci. Dacă ai un motiv plauzibil pentru a pleca la o oră fixă, folosește-l. Nu are niciun sens să prelungești inutil prima vizită. Asigură-te că ai făcut o impresie bună, apoi pleacă la braț cu prietena ta, ca un gentleman. O poți face în două feluri: le spui de la început că trebuie să ajungeți mai târziu la o altă întâlnire. Sau, dacă seara se prelungește, te scuzi spunând că ai o întâlnire importantă a doua zi la prima oră și că vrei să te odihnești. Acest lucru va arăta faptul că ești un tip disciplinat, care nu-și permite excese. În plus… știi zicala: „vizite scurte și dese, cheia marilor succese”.

Citește și: 7 tipuri de bărbați pe care femeile nu-i suportă