Cum să combini piese vestimentare simple pentru ținute inspirate

academia barbatilor

Expresia “combină și potrivește” nu a fost inventată în zadar, pentru că doar așa poți învăța cum să te îmbraci cu stil. Regulile de stil, asortare a culorilor și potrivire a texturilor oferă un atu garderobelor limitate. Astfel, din doar trei sau patru costume de bază poți obține nenumărate ținute care vor atrage atenția mai mult decât ansamblul original. Rotația pieselor în ținute este o practică pe care orice bărbat ar trebui să o stăpânească. Pentru a înțelege cum poți obține mai mult de la costumul tău de haine, îți propunem trei ținute pe care le poți recrea din ce ai deja în garderobă.

Sacou texturat și jeans

Cu siguranță ai în garderobă un costum cu țesătură herringbone. De ce să nu ieși un pic din tiparul clasic și să combini sacoul cu o pereche de jeanși bleumarin? Piese separate nu înseamnă și culori diferite. Mergând în aceleași tonuri vei crea un outfit plăcut vizual, sigur din punctul de vedere al asortării, fără să porți, totuși, banalul costum. Tonurile de gri pot fi o opțiune, dar albastrul este cea mai bună variantă pentru outfiturile tonale. Ai în vedere, însă, o diferență a nuanțelor care va separa piesele în ținută. De exemplu, dacă optezi pentru o ținută casual, combină cu un pulover într-o nuanță de bleumarin mai închisă decât jeanșii. În cazul acesta, și texturile diferite ale materialelor vor separa vizual piesele.

cum să te îmbraci cu stil

Sursa foto: Massimo Dutti

Blazer și pantaloni cu pense

Straturile de piese relaxate nu merg la birou, dar cine spune că nu poți folosi piese din ținutele office și în timpul liber? Sacoul tău în carouri poate face echipă bună cu pantalonii cu pense de la costumul negru din noile tendințe, mai ales dacă le poți împreună cu un hanorac. Iată cât de simplu ai făcut tranziția de la business la casual. Totul este să folosești un blazer croit simplu, fără umeri structurați, din amestec de lână, bumbac sau jerseu, care rămâne în zona casual. Evident, culorile sunt din zona neutră, pentru a nu crea discrepanțe vizuale. Poți adăuga și unul sau două accesorii sport, precum o borsetă, care punctează personalitatea ținutei.

cum să te îmbraci cu stil

Sursa foto: Zara

Cum să te îmbraci cu stil folosind o jachetă de inspirație utilitară și pantaloni largi

Deja am ieșit din zona de office și mergem în zona pieselor smart casual. Pantalonii cu croială largă, cu lungime deasupra gleznei, pe care îi promovează noile tendințe, nu sunt o alegere clasică pentru ținuta de birou, însă pot fi o opțiune, alături de un sacou în același ton, dacă lucrezi într-un mediu creativ. Totuși, pentru un look cu adevărat inspirat de adoptat în timpul liber, combină-i cu jacheta de workwear – trend ce e în mare ascensiune. Ai obținut o ținută de podium pe care o poți afișa cu mândrie. Joaca cu piesele din garderobă poate fi chiar antrenantă.

cum să te îmbraci cu stil

Sursa foto: Zara

Sursa foto main foto: boglioli.it