Top 5 decorațiuni pentru biroul unui bărbat elegant

, Design

Nu știm alții cum sunt, dar pentru noi, biroul este, pe lângă locul în care petrecem cel mai mult timp din săptămână, sursă de inspirație, refugiu și un spațiu personal asupra căruia ne punem amprenta fără a asculta de părerea iubitei sau soției. Și, pentru că vacanța s-a terminat mult prea repede, ne-am propus să ne facem întoarcerea la serviciu o plăcere. Redecorăm. Și nu oricum, ci cu stil. Pentru că vrem să ne impresionăm partenerii cu noul spațiu, căutăm accesorii de calitate, care să dea un plus de eleganță camerelor. Istoria, lemnul, timpul și apa. Aceasta sunt elementele care ne-au inspirat pentru schimbarea la față a biroului nostru. Iată aici o listă scurtă de decorațiuni pentru birou, găsite pe site-ul my-man.ro.

1.    Glob pământesc

Una dintre amintirile preferate ale copilăriei este explorarea globului pământesc din biblioteca bunicului. De aceea, primul accesoriu pe care am pus ochii pe site-ul my-man.ro a fost globul pământesc cu stand din lemn de nuc și hartă din perioada marilor exploratori, aplicată manual.

Citind descrierea de pe site, am descoperit că acest glob este reproducerea fidelă a celui realizat de Mercator, geograf flamand din secolul al XVI, același care a realizat globul terestru în 1541 și pe cel ceresc în 1551.

decoratiune pentru birou

Sursa foto: my-man.ro

2.    Telescop de birou realizat din lemn și alamă

Accesoriile de inspirație nautică se regăsesc în topul tendințelor de design interior, iar pe my-man.ro am găsit o întreagă colecție de accesorii marine care pot fi folosite pentru decorarea interioarelor elegante și care reprezintă, de asemenea, un cadou original pentru pasionații de călătorii. De exemplu, acest telescop decorativ fabricat în Anglia promite să aducă farmecul nautic tradițional în biroul nostru.

decoratiune birou telescop

Sursa foto: my-man.ro

Telescopul Darwin a fost realizat în onoarea lui Charles Darwin, faimos pentru observațiile sale științifice făcute la bordul navei HMS Beagle, cu care a călătorit în jurul lumii, dar mai ales pentru uimitoarele lucrări ulterioare asupra teoriei evoluționiste.

3.    Machetă ambarcațiune Dinghy

Rămânem în zona decorațiunilor de inspirație nautică și a accentelor aurii cu această machetă de ambarcațiune care ne trezește amintiri plăcute din vacanță. Macheta este realizată din lemn, iar velele din material textil albastru marin.

Machetele de bărci disponibile pe my-man.ro sunt meticulos executate și de foarte bună calitate. Le poți asorta cu ușurință mobilierului din casă sau birou pentru că se prezintă într-o multitudine de variante cromatice.

ambarcatiune decoratiune birou

Sursa foto: my-man.ro

4.    Corp de mobilier în formă de barcă

Dacă și pe tine te-a ”prins” febra accesoriilor nautice, vei fi încântat să descoperi o multitudine de busole, machete, binocluri și alte decorațiuni pe my-man.ro sau în showroom-ul My Man din București (Bd. Ferdinand I nr 47, parter, sector 2)

Le poți expune, alături de fotografii cu persoanele dragi și alte suveniruri de suflet, pe această etajeră cu totul spectaculoasă, realizata din lemn și desăvârșită cu elemente de alamă. Dimensiunile sale sunt 68 × 30,5 × 185 cm.

decoratiune interior

Sursa foto: my-man.ro

5.    Artă înrămată

Nu spunem ”tablouri” și nici ”picturi” pentru că nouă, bărbaților, ne place să punem în ramă de la autograful fotbalistului preferat, la postere vintage Star Wars și viniluri cu trupele anilor 80.

Pentru a păstra tematica nautică, am putea alege reproducerea unei schițe de barcă cu pânze.  Această schiță reprezintă o invenție pentru îmbunătățirea catargului și construcției navelor cu pânze, în vederea creșterii eficienței lor.

tablou barca

Sursa foto: my-man.ro

De asemenea, ne-a atras atenția reproducerea unei hărți a lumii realizată într-un stil inedit de Henricus Hondius în anul 1641, precum și tabloul “Farul din Porto Santo”.

tablou canvas

Sursa foto: my-man.ro

Fiecare bărbat are o idee diferită despre cum ar trebui să arate biroului său. Unii preferă un spațiu de lucru în stil clasic, căptușit cu panouri din lemn, mobilier supradimensionat și scaune ornamentate, alții aleg un design minimalist și contemporan. Pentru că încăperile biroului nostru se încadrează mai degrabă în prima categorie, am optat pentru decorațiuni din lemn, cu aer artisocratic și accente aurii.

Cu siguranță vei descoperi și tu accesorii pe placul tău, ”navigând” cu încredere pe my-man.ro