Dietele cu conținut scăzut de carbohidrați: 7 beneficii

Dietele cu continut scăzut de carbohidrați au fost controversate zeci de ani, aproape demonizate de profesioniștii din domeniul sănătății și de mass media. Oamenii credeau că aceste diete ar duce la valori ridicate ale colesterolului și ar cauza boli de inimă datorită conținutului ridicat de grăsimi.

Începând cu anul 2002, peste 20 de studii efectuate pe dietele cu conținut scăzut de carbohidrați au demonstrat ca aceste diete au de fapt o serie importantă de beneficii, ducând nu numai la o pierdere considerabilă în greutate dar îmbunătățind în același timp și valorile factorilor de risc, inclusiv colesterolul

Iată 7 beneficii dovedite pentru sănătate ale dietelor cu conținut scăzut de carbohidrați (inclusiv dieta Ketogenica)

1. Lipsa carbohidraților reduce apetitul

Foamea este unul dintre principalele motive pentru care mulți oameni se simt descurajati și, în cele din urmă, renunță la dietă. Acest dezavantaj însă, este mult redus în cazul dietelor low carb deoarece acestea reduc considerabil apetitul. Studiile au arătat că atunci când oamenii reduc alimentele bogate în carbohidrați în favoarea proteinelor și a grăsimilor, aceștia ajung să mănânce mai puține calorii

2. Te ajută să scazi mai repede în greutate

Reducerea carbohidratilor este una dintre cele mai simple și eficiente metode de a slăbi. Unul dintre motive ar fi acela că dietele cu conținut scăzut de carbohidrați tind să scape de excesul de apă din organism. Deoarece reduc nivelul de insulină, rinichii încep să elimine excesul de sodiu, ceea ce duce la scăderea rapidă a greutății în primele două săptămâni.

3. Te scapă de grăsimea viscerală

Află cum să scapi de burtă prin dietă

Nu toată grăsimea din organism se stochează în același mod, avem grăsime subcutanată (sub piele) și grăsime viscerală (depusă în jurul organelor, în special în cavitatea abdominală). Grăsimile viscerale care se depun în jurul organelor interne pot conduce la inflamație, rezistență la insulină și disfuncții metabolice. Dietele cu conținut scăzut de carbohidrați sunt foarte eficiente în reducerea acestei grăsimi abdominale.

4. Dietele cu conținut scăzut de carbohidrați scad trigliceridele

Este binecunoscut faptul că valorile crescute ale trigliceridelor de repaus sunt un factor puternic de risc pentru boala cardiacă. Deoarece principalul motor al trigliceridelor crescute este consumul de carbohidrați, în special fructoza, dietele reduse in carbohidrați duc la o reducere importanta a trigliceridelor din sânge (molecule de grăsimi)

5. Cresc nivelul HDL (colesterolul “bun”)

Lipoproteinele cu densitate mare (HDL) sunt adesea denumite colesterolul “bun”. În timp ce LDL transportă colesterolul din ficat și din restul corpului, HDL transportă colesterolul departe de corp și de ficat, unde poate fi reutilizat sau excretat. Este bine cunoscut faptul că, cu cât sunt mai ridicate nivelurile de HDL, cu atât mai mic va fi riscul bolilor de inimă. Una dintre cele mai bune modalități de a crește nivelurile de HDL este de a mânca grăsimi sănătoase, aceste grăsimi fiind incluse în dietele cu conținut scăzut de carbohidrați.

Prin urmare, nu este surprinzător să vedem că nivelurile de HDL cresc dramatic în timpul dietelor cu conținut scăzut de carbohidrați, în timp ce ele tind să crească doar moderat sau chiar să scadă în dietele cu conținut scăzut de grăsimi.

6. Reduc nivelul de zahăr și de insulină din sânge

Carbohidrații sunt descompuși în zaharuri simple (în cea mai mare parte glucoză) în tractul digestiv. De acolo, aceștia intră în fluxul sanguin și cresc nivelul de zahăr din sânge. Deoarece creșterea zaharurile în sânge peste un anumit nivel este toxică, organismul răspunde cu un hormon numit insulină, care determină metabolizarea glucozei (arderea sau depunerea sub formă de grăsime). Pentru persoanele care sunt sănătoase, reacția rapidă la insulină tinde să reducă la minimum nivelul de glucoză din sânge, pentru a preveni ca acesta să ne facă rău.

Cu toate acestea, multe persoane au probleme majore cu acest sistem. Ei au ceea ce se numește rezistență la insulină, ceea ce înseamnă că celulele nu “văd” insulina și, prin urmare, este mai greu pentru organism să aducă zahărul din sânge în celule.

Acest lucru poate duce la diabet de tip 2, atunci când organismul nu reușește să secrete suficientă insulină pentru scăderea zahărului din sânge după mese. Această boală este foarte frecventă astăzi, afectând aproximativ 300 de milioane de oameni din întreaga lume .

Cea mai bună modalitate de scădere a nivelului de zahăr din sânge și de insulină este reducerea consumului de carbohidrați. Aceasta este, de asemenea, o modalitate foarte eficientă de a trata și chiar de a inversa diabetul de tip II. Prin cantitatea redusa de carbohidrati, dietele low carb reduc nevoia de insulină.

Dacă sunteți în prezent în tratament, discutați cu medicul înainte de a efectua modificări ale aportului de carbohidrați, deoarece este posibil ca doza dumneavoastră să fie ajustată pentru a preveni hipoglicemia.

7. Tensiunea arterială tinde să scadă

Tensiune arterială crescută (hipertensiune arterială) este un factor important de risc pentru multe boli. Acestea includ boli de inima, accident vascular cerebral, insuficiență renală și multe altele. Dietele low carb sunt o modalitate eficientă de a reduce tensiunea arterială, ceea ce ar trebui să conducă la un risc redus al acestor boli și să vă ajute să trăiți mai mult timp.