Ecologiștii sunt fericiți: au apărut prezervativele vegane

Academia Barbatilor

Antreprenorii germani au creat o afacere de milioane de euro, scoțând pe piață un produs mult-așteptat de o anumită parte a populației: prezervativele vegane. În acest fel, veganii și ecologiștii își dau mâinile: de-acum poți face sex sustenabil. Creatorii prezervativelor vegane sunt Philip Siefer și Waldemar Zeiler. Brandul lor se numește Einhorn (se traduce prin Unicorn) și a fost primit cu entuziasm.

einhorn

De ce prezervative vegane?

Lăsând gluma la o parte (în caz că nu ai remarcat tonul ironic), se pune întrebarea de ce ar trebui să se producă niște prezervative vegane. Ba chiar, dacă nu ai ști că sunt vegane, probabil că nu ți-ai da seama cât de mult contribui la sănătatea planetei, în momentul în care le folosești. Diferența e făcută de faptul că prezervativele vegane conțin o proteină animală care înmoaie latexul.

Piața mondială a prezervativelor este una ce însumează peste 8 miliarde de dolari, prin urmare intrarea în acest „joc” nu e un gest lipsit de curaj. Dar cei doi nemți consideră, la patru ani de la demararea afacerii lor, că a meritat să facă acest pas, din moment ce profitul obținut doar în ultimul an este de 5 milioane de euro.

Siefer și Zeiler au dorit să creeze un produs sustenabil, atât pentru planetă cât și pentru utilizatorii lui. La momentul de start, Siefer a declarat că „vrem să facem un produs ușor de vândut și care să poată fi comandat online, fără a avea de-a face cu returnarea lui, fiindcă aceasta e una dintre marile cheltuieli ale comerțului online. Prin urmare, am considerat că prezervativele reprezintă produsul perfect. La început nu am avut în plan să le facem vegane”.

prezervative vegane

Din ce sunt făcute prezervativele vegane?

Au trecut de mult vremurile în care prezervativele erau făcute din mațe de miel, dar în ziua de azi prezervativele obișnuite încă mai conțin un produs animal numit caseină. Caseina se găsește în laptele mamiferelor și este, adesea, folosită pentru a înmuia prezervativele din latex.

Numai că, în loc să utilizeze caseina, prezervativele Einhorn folosesc un lubrifiant natural, dintr-un extras de plante. Compania s-a lansat și pe pista susținerii ideii de colectare, pe cât de mult cu putință, a latexului, care derivă dintr-un extras al arborelui de cauciuc.

Există și alte companii care produc prezervative vegan-friendly, una dintre acestea fiind Glyde, din Statele Unite. Se dovedește astfel că acest sector este unul în continuă creștere. Am spune că, mai important ca orice, este ca aceste prezervative să nu se rupă în momentul utilizării. Fiindcă atunci ar deveni… mult prea sustenabile.

Citește și: Cum să previi ejacularea prematură