Edward Aninaru: „Stilul meu de a aborda fotografia este într-o continuă dezvoltare”

Avatar

Eduard Țone

, HIGHLIGHT, Interviu

Pe vremea când locuia în România, Edward Aninaru era supranumit „fotograful vedetelor”. Își câștigase notorietatea în primul rând datorită unor ședințe foto extraordinare pe care le realizase cu INNA, artista momentului în întreaga lume la acel moment. Apoi, pictorialele publicate în publicațiile de lifestyle din țară l-au adus în prim-plan ca fiind unul dintre cei mai talentați fotografi români.

În urmă cu 5 ani, Aninaru a plecat în Los Angeles, pentru a tatona terenul în vederea stabilirii în „orașul îngerilor”, de unde să-și continue cariera la un nivel mai ridicat. Întâmplarea a făcut că l-am însoțit pentru câteva zile în L.A. exact la o zi după ce aterizase acolo, eu participând la o conferință internațională. Colaboram cu el de câțiva ani, lucrasem împreună atât la FHM cât și la Playboy și eram absolut convins că atât talentul cât mai ales felul lui de a fi, îi vor aduce suficient de multe argumente pentru a rămâne definitiv în America și a continua o carieră de succes într-un loc în care „bătălia” urma să fie mult mai grea decât în țară. Edward e genul de persoană care îți place instant, pentru că dincolo de charisma personală, el degajă în permanență o modestie și un bun simț care nu sunt foarte caracteristice unei lumi ce și-a pierdut multe dintre reperele educației primare.

Am stat de vorbă cu Edi despre viața lui în Los Angeles, despre cum e să muncești ca fotograf departe de casă și despre regretul că publicațiile de print sunt din ce în ce mai rare.

Nu te voi întreba despre cum ai început fotografia și tot, pentru că ai mai spus asta în interviuri. Să vorbim un pic despre ce înseamnă să fii fotograf în Los Angeles. Cum ești văzut de americani, într-un oraș în care probabil sunt sute de fotografi profesioniști?

America în general, dar mai ales Los Angelesul și NY-ul, sunt niște „melting pot” –uri ale tuturor popoarelor din lume, aici au venit de-a lungul vremii oameni talentați de toate naționalitățile. Părerea mea este că tocmai această diversitate alimentează creativitatea debordantă a acestui oraș. Nu am întâlnit clienți sau alți colegi fotografi pentru care să conteze într-un mod negativ că nu sunt american. Aici e foarte important ce poți livra. Cât de creativ ești. Pentru mine aceasta este cartea de vizită.

Edward Aninaru e unul dintre cei mai charismatici fotografi români

Au trecut 5 ani de când stai în America. Ce ți-a oferit L.A.-ul în plus, ca fotograf, față de ceea ce-ți oferea România?

Ca fotograf am avut oportunitatea să ajung să cunosc oameni pe care nici nu visam să îi cunosc vreodată, și să învăț de la ei enorm de mult. Un alt atu imens al acestui oraș este vremea care îmi permite să fotografiez mai mult de trei sute de zile pe an cu soare și cu peisaje pe care nu prea le găsești în altă parte. Ce mai diferențiază Los Angelesul de România este că această industrie artistică, veche de o sută și ceva de ani, este foarte bine pusă la punct și te angrenează într-un aparat ce funcționează fără sincope și care îți creează în același timp o provocare continuă cu care trebuie să  ții pasul tot timpul.

Regreți în vreun fel faptul că ai ales America?

Acum pot spune că nu, fără nici o ezitare. Dar în același timp trebuie să recunosc că au fost momente în care mă întrebam dacă am făcut alegerea corectă. Trăgând linie, sunt mult mai multe plusuri decât minusuri și sunt fericit cu alegerea făcută.

În afară de faptul că, în mod evident, acolo câștigi mai bine din punct de vedere financiar, care sunt diferențele între munca din America și cea din România?

Pe lângă partea financiară de care ai precizat și tu, foarte important este modul în care se abordează o ședință foto, începând de la producție și până la ultimele modificări. Respectul pe care ți-l oferă, dar pe care trebuie să îl și oferi la rândul tău. Lucrurile sunt foarte bine organizate, iar fiecare își știe rolul, iar asta se simte pe set și în rezultatul final.

Foto: edwardaninaru.com

Nu ai avut niciodată sentimentul că acolo, cel puțin la început, nu erai privit ca o ”vedetă”, așa cum se întâmpla aici? Adică în România, când făcea o ședință foto cu Aninaru, orice vedetă era în extaz.

Nu cred că am fost privit ca o vedetă nici în România și nici acum nu sunt o vedetă aici pentru că nu asta îți dorești să fii. Tu ești cel care se uită prin lentila aparatului la vedete și vrei tot timpul ca ele să fie strălucitoare și scoase în evidență, nu prea e loc de ego-ul fotografului într-o poză reușită. Alăturarea numelui cu cel al vedetelor îți poate aduce un anumit “statut”, dar prefer să vorbească pozele mele și nu statutul meu.

Ești un fotograf de lifestyle. Ai lucrat foarte mult fotografie de nud. Cum resimți din acest punct de vedere dispariția revistelor din România?

Am colaborat și încă mai colaborez cu revistele din România și sincer, îmi pare rău pentru că încet încet dispar titluri importante. Chiar dacă acest val de reviste online încearcă să suplinească lipsa celor pe print, nu este și nici nu va fi aceeași poveste, același feeling. Îmi pare rău pentru dispariția acestor reviste din print pentru că la ele mi-am făcut prieteni cu care am lucrat ani de-a rândul, iar unul dintre aceștia ești chiar tu, Eddie.

Workshop foto Aninaru

Când vine în țară, Aninaru organizează workshopuri de fotografie

Comparativ, cum stă treaba cu revistele în America? Mai citește lumea? Mai cumpără lumea reviste?
Îmi place să cred că lumea citește, probabil majoritatea s-a mutat în online, dar sunt și mulți cei care preferă revistele pe print. Chiar eu mi-am reînnoit abonamentele pentru 2018 la câteva reviste pe care le citeam. Dar, din păcate, și aici multe reviste s-au mutat în online, iar printul este o specie pe cale de dispariție.

Așa cum pentru multe reviste, explozia fotografiei pe Internet le-a ucis din cititori, tu ai resimțit cumva că pierzi o importantă sursă de expunere și de… venit?

Cred că se pierde pe o parte și se câștigă pe alta. Probabil se pierde mai mult decât se câștigă și nu mă refer aici la aspectul financiar. Mi-ar fi plăcut ca piața revistelor tipărite să reziste pentru că dispare o zonă frumoasă odată cu acest pas.

Care sunt cele mai importante personaje pe care le-ai pozat în America? Povestește-ne un pic despre ele, despre ședința foto.

Am avut ocazia să lucrez cu mai multe persoane importante, din diverse domenii. De la muzicieni, actori și până la persoane de succes în diverse afaceri. Ca nume, probabil Celine Dion este cel mai răsunător, dar în același timp Inna sau Anastasia Soare ocupă un loc special în portofoliul meu. Sunt oameni de succes, profesioniști, care au muncit mult să ajungă sus. Iar asta se simte și în timpul ședințelor foto, dar și în afara lor. Punctualitatea, respectul pentru toți cei aflați pe set și profesionalismul lor îți dau lesne de înțeles de ce au reușit.

Edi Aninaru și Celine Dion

Cu ce personaj din America ți-ai dori să faci o ședință foto?

Probabil Keith Richards, chiar dacă nu e născut în SUA.

Care a fost cea mai cool locație în care ai pozat în America (și pe cine)?

Aici e greu de spus. Eu sunt un fotograf căruia îi place să tragă mai mult în locații decât în studio și astfel am avut ocazia să văd și să fotografiez în locuri spectaculoase. Chiar dacă aș vrea să adaug în această listă diverse mansion-uri, probabil locurile care mă atrag cel mai mult și cu o atmosferă specială ar fi plajele din Malibu la apus sau deșertul Mojave. De la Inna și Jay Sean, la unele campanii internaționale de jeanși, toți au folosit astfel de locații speciale.

Inna, by Edward Aninaru

Inna. Foto: edwardaninaru.com

Pe lângă fotograf, ești și regizor. Ce-ți place să faci mai mult? Să lucrezi cu imaginile statice sau cu cele în mișcare? De ce?

Clar îmi place mai mult fotografia. Partea de regie a venit de la sine la un moment dat și am continuat-o în paralel, dar cu siguranță fotografia este prima alegere. Am început cu fotografia, mi-am pus toată energia în ea și în cotinuare am ales această direcție, chiar dacă au fost momente când partea imaginilor în mișcare era mai la îndemână și aveam un suport mai substanțial. Mă simt mai confortabil făcând fotografii și îmi place mult mai mult.

Ai învățat ceva de la fotografii americani? Dacă da, ce? Ce au ei în plus față de cei români (europeni) și ce au cei români (europeni) în plus față de americani?

Perseverența, organizarea și felul în care aleg să se vândă. Pe de altă parte, noi suntem mult mai versatili, ne descurcăm în multe situații delicate și rezolvăm multe probleme pe loc.

Care e viitorul genului de fotografie pe care-l faci tu? Crezi că va veni un moment de cotitură la un moment dat în cariera ta, în care să treci la alt gen de fotografie?

Cu siguranță voi continua să fotografiez oameni, asta este clar. În ce fel o voi face, asta nu pot spune exact. Stilul meu de a aborda fotografia este în continuă dezvoltare. Mă uit la imagini pe care le-am făcut în urmă cu câteva luni și deja simt că în acest moment le-aș face diferit. Dezvolt acum un proiect interesant, o parte a fotografiei pe care am atins-o doar tangențial până acum, dar… toate la timpul lor.

În 2012 am fost împreună la Mansion-ul lui Hefner și l-am cunoscut în persoană. În 2017 el a dispărut. Crezi că odată cu moartea lui Hefner s-a dus și o oarecare epocă a fotografiei de nud, din care tu însuți ai făcut parte? Sau există o ”moștenire” care va trece timpul?

A fost o experiență foarte interesantă și mă bucur că am avut ocazia să îl cunoaștem. Genul clasic Playboy de a fotografia nud s-a schimbat în mare parte, dar ce a reușit acest om cu siguranță nu va putea fi șters vreodată. Chiar mă uităm în urmă cu ceva timp și număram colaborările pe care le-am avut cu Playboy și am rămas uimit. Sunt un fotograf care datorează parte din succes acestui nume, iar ca mine sunt foarte mulți alții. Să nu mai vorbim de personajele aflate pe coperțile acestei reviste…

În vizită la Mr. Hef, octombrie 2012.

Dacă ar fi să te întorci mâine în România, ce fel de fotografie ai face?

Probabil cea pe care am făcut-o și înainte să plec și pe care o practic și acum, o fotografie comercială în jurul oamenilor mai mult sau puțin cunoscuți.