Ego Men`s Fashion Concept a deschis un magazin și în Timisoara

academia barbatilor

Ego Men`s Fashion Concept îşi extinde reţeaua proprie de retail prin deschiderea unui magazin la Timişoara. Noul magazin EGO, situat pe strada Dragalina nr. 24, are o suprafaţă de 100 mp şi oferă bărbaţilor timişoreni peste 3000 de obiecte vestimentare şi accesorii ready-to-wear şi un serviciu de costume la comandă made-to-measure prin care aceştia pot configura costumul potrivit măsurilor şi preferinţelor lor.

“După aproape patru ani în care EGO a demonstrat a fi un model de succes datorită calităţii produselor şi serviciilor, stylingului optimist şi original, dar şi serviciului de consiliere vestimentară oferită de personalul pasionat şi bine pregătit, consilieri vestimentari cu experienţă, care s-au format în magazinele din Bucureşti sunt pregătiţi să implementeze conceptul şi în Timişoara.” Adrian Popa, Managing Partner EGO Men`s Fashion Concept.

magazin-timisoara-ego-mens-fashion-concept-barbati-lifestyle-1

Timişoara este primul oraş din afara Capitalei în care retailerul de modă masculină a decis să se extindă. Pe termen mediu şi lung, EGO Men`s Fashion Concept intenţionează să intre şi pe pieţele din alte mari oraşe ale ţării.

“Am ales Timişoara din dorinţa de a veni mai aproape de clienţii existenţi, care erau nevoiţi să călătorească până la Bucureşti pentru a-şi completa garderoba în fiecare sezon şi bineînţeles, pentru a exploata un public cu potenţial foarte mare, din punctul nostru de vedere, nu numai din Timişoara ci din întreagă zonă de vest. Am sesizat premise bune de dezvoltare pentru noi atât datorită dinamismului economic al zonei cât şi caracterului deschis şi cosmopolit al timişorenilor. Suntem foarte încrezători că inovaţia în styling-ul masculin pe care până acum am aplicat-o în special în Bucureşti, se va bucura de success şi în vestul ţării şi, curând, şi în alte zone. “ Adrian Popa, Managing Partner EGO Men`s Fashion Concept.

În 2010, EGO Men`s Fashion Concept a introdus în România un concept nou: boutique-ul multibrand, în care un bărbat poate găsi, ajutat de sfaturile unui fashion adviser, orice obiect vestimentar necesar unei ţinute complete.
La sfârşitul anului 2012, după doi ani şi jumătate de prezenţă în Băneasa Shopping City, actionarii EGO au decis să îşi extindă business-ul printr-un flagship store şi au ales Piaţa Română, confirmând trendul brandurilor de lux care au pariat pe magazinele stradale în ultimii ani.  

EGO Men`s Fashion Concept este reprezentant exclusiv în România a numeroase branduri de referinţă la nivel internaţional precum Louis Purple, Tombolini, Carlo  Pignatelli, Alberto Moretti, Tateossian, Fratelli Borgioli, Poggianti sau Stefano Branchini.