El Camino învie povestea din Breaking Bad. Nu și pe Walter White

Academia Barbatilor

Moartea lui Walter White, din ultimul episod al excepționalului serial Breaking Bad a fost confirmată definitiv de noul trailer al filmului El Camino: A Breaking Bad Movie. Derulând un pic înapoi faptele, se știe că Breaking Bad este povestea unui banal profesor de chimie dintr-un liceu american, depistat cu cancer în fază terminală.

În dorința de a asigura viitorul financiar al familiei sale, Walter White (interpretat de Brian Cranston) face pereche cu unul dintre nărăvașii săi elevi, Jesse Pinkman (Aaron Paul), folosindu-se de cunoștințele sale pentru a prepara metamfetamină de o calitate extraordinară, punând pe picioare un adevărat imperiu al drogurilor. Cancerul lui White trece prin diverse stadii pe parcursul celor cinci sezoane ale serialului, pentru ca, în final, acesta să-l răpună chiar în interiorul unui laborator ilegal.

Walter White nu va fi prezent în El Camino

În ciuda acestei concluzii la care a ajuns serialul (să reținem că finalul lui Breaking Bad este unul dintre cele mai aplaudate finaluri din toate timpurile, mulțumind aproape complet fanii seriei), au existat speculații că Walt ar fi putut supraviețui colapsului, dacă ar fi primit îngrijiri medicale. Teoria a prins contur odată cu anunțul că va apărea pe ecrane Breaking Badfilmul, și că acesta va purta titlul El Camino. Subiectul și echipa din spatele filmului au fost păstrate într-un mare secret, zvonindu-se, însă, că s-ar produce o reîntoarcere a lui Cranston și că, de fapt, White nu și-ar fi dat duhul în ultimul episod al serialului, intitulat Felina.

Această teorie a fost însă destrămată recent, odată cu lansarea noului trailer El Camino, în care Jessie stă în mașina lui, la scurt timp după ce scapă din ascunzătoarea de naziști în care fusese sechestrat și pus să prepare droguri. Ascultând știrile la radio, el sesizează anunțul potrivit căruia „când polițiștii din Albuquerque au ajuns la fața locului, au descoperit cadavrele a 9 bărbați”. Făcând numărătoarea exactă a celor care s-au aflat acolo, se deduce în mod limpede că Walter White a murit cu adevărat.

În momentele de suspans ale finalului ultimului episod, Walt vorbește cu cei din banda de naziști care-l țineau prizonier pe Jessie. De față sunt Jack, liderul grupului, Kenny, Matt, Frankie, Lester și doi alți membri ai bandei. Împreună cu Todd, care e strangulat de Jesse, rezultă un total de 8 persoane. La care se adaugă cea a lui Walter White.

walter white
Walter White nu învie în El Camino

Povestea lui Jesse Pinkman continuă

În universul regizorului Vince Gilligan, din Breaking Bad, nu apare aproape nimic la întâmplare, iar acest trailer pare o încercare deliberată de a-i pune în gardă pe fanii serialului în legătură cu așteptările pe care ar trebui să le aibă și care credeau că Walter White va fi bine merci în film. Zvonurile legate de acest lucru ar fi creat așteptări prea mari, iar acestea ar fi fost urmate de o prăbușire a audienței. În plus, ar fi deviat atenția de la povestea lui Jesse și de la alte lucruri care se anunță a face deliciul noului El Camino.

el camino
Va scăpa Jesse de lungul braț al legii?

Desigur, moartea lui Walter White nu exclude faptul ca el să apară, totuși, în halucinațiile lui Jesse. Secretomania din jurul lui El Camino, indică prezența a cel puțin câtorva surprize, starea mentală și fizică a lui Jesse conducând către eventuale viziuni bizare, în încercarea lui de a scăpa de brațul justiției.

El Camino: A Breaking Bad Movie are premiera pe 11 octombrie, pe Netflix

Citește și: 7 lucruri despre Netflix, pe care probabil nu le știai