Gentleman’s etiquette: cum să te comporți în tren

Academia Barbatilor

O călătorie cu trenul poate reprezenta un moment de nostalgie sau de reverie. Orient Express-ul? Cursa anuală Paris – Istanbul? Transsiberianul? Sau, dacă venim către meleagurile noastre, recent înființatul proiect Transilvania Train?

În ziua de azi vagoanele de tren sunt diferite față de cele de acum 30-40-50 de ani. Diferă designul compartimentelor, diferă modul în care ești servit (sau iei masa) în tren, diferă gradul de confort și așa mai departe. Din păcate, mergem din ce în ce mai rar cu trenul, deși o astfel de călătorie poate crea amintiri de neuitat. Dar, totuși, din când în când, o facem. Lăsăm acasă autoturismele, nu ne îndreptăm către aeroporturi (din diverse motive, deși deja biletele de avion au început să fie mai ieftine decât cele de tren) și luăm drumul gării amintindu-ne de momentele din studenție în care lumea era a noastră.

trenAtunci când mergem cu trenul nu trebuie să uităm că trebuie să ne comportăm civilizat. Probabil ai văzut destule exemple negative în acest sens, de la gunoaiele aruncate până la scene penibile, precum cea dintre doi oameni din spațiul public românesc (un el și-o ea) care au declanșat un adevărat iureș post-călătorie pe rețelele de socializare după ce s-au bălăcărit în mod de-a dreptul obscen într-un tren.

În cele ce urmează îți prezentăm 7 reguli de bună purtare în călătoria cu trenul, care te vor defini ca un adevărat gentleman al căilor ferate.

1 Intră în gară la timp

În cazul în care nu ți-ai cumpărat biletul de călătorie e important să ajungi la gară cu câteva minute bune înainte de plecarea trenului, pentru a nu se forma cozi imense la bilete. E o regulă de bun simț care vizează inclusiv plecarea la timp a trenului din stație dar și un mijloc de a te pune la adăpost de eventualitatea că vei pierde trenul.

2 Păstrează timp pentru a te plimba prin gară

calatorDacă ai ajuns mai devreme, poți folosi timpul rămas pentru a explora gara. Sigur, România nu are gările pe care le au marile orașe, precum Paris, Londra, Roma etc. Dar chiar și-n Gara de Nord, poartă-te civilizat pe drumul către peron. Când ieși de la metrou stai pe partea dreaptă a scărilor rulante. Dacă ai bagaje multe, folosește ascensorul. Nu sta pe mijlocul peronului înconjurat de bagaje, gâtuind accesul. Nu te îmbrânci cu prietenii sau colegii pe peron sau în sălile de așteptare.

3 Peronul

Ai mare atenție de la ce peron îți pleacă trenul. În funcție de ziua săptămânii, de momentul zilei, de cât de multe trenuri vin și pleacă din gară, e posibil ca numărul peronului să se modifice, exact cum se modifică poarta de îmbarcare a avioanelor. Nu sta cu telefonul mobil în mână uitându-te la filme cu pisici în timp ce trenul tău e pe cale să plece, alergând apoi cu limba scoasă pentru a-l prinde (sau nu). Ia în calcul acest lucru în special când te afli într-un oraș cu o gară mare și aglomerată dar și atunci când vine vorba de gările de la noi.

4 Păstrează curățenia

restaurant trenUn tren curat e un tren frumos. Ți-ai luat un ziar sau o revistă și le-ai citit în tren? Ia-le cu tine când cobori. Ai deschis o pungă cu bomboane și le-ai mâncat pe toate? Nu lăsa ambalajul pe jos sau pe scaunul de lângă tine. În orice tren există coșuri de gunoi. Folosește-le cu încredere! Nu mânca semințe în tren, e o îndeletnicire barbară. Nu-ți întinde fața de masă de parcă ai fi la un picnic: dacă vrei să mănânci ceva mai mult decât un sandviș, mergi la vagonul-restaurant. Păstrează mereu respectul față de ceilalți călători.

5 Scaunele sunt pentru oameni

Așează-ți bagajele în locurile special create pentru acestea sau pune-le sub scaun. Nu trânti genți și trolere pe scaunele pe care ar trebui să se așeze călătorii. Locul din fața ta nu e pentru bagaje. Și nici pentru a-ți întinde picioarele și a le pune pe el.

6 Ascultă-ți vocea interioară

Nu e nevoie să vorbești cu voce tare în vagonul de tren. Cum majoritatea trenurilor sunt necompartimentate acum, dacă ridici vocea-ți baritonală, vei deranja călătorii. Unii dintre ei poate dorm sau vor să stea liniștiți. Nu trebuie să afle despre problemele mătușii de la Chitila și nici să-ți suporte limbajul colorat. Dacă interlocutorul tău nu te aude bine, apleacă-te spre el și vorbește pe un ton normal.

7 Muzica ta e a ta

Unul dintre cele mai enervante lucruri într-un birou e când cineva își ia un preparat care miroase. A usturoi, a pește… nici măcar nu mai contează. Același lucru se întâmplă și în tren. Sunt tot felul de mâncăruri care pot deranja maxim ceilalți călători, de la varza murată la tofu, de la brânza puturoasă la… mici. Cam același lucru se întâmplă cu muzica, doar că la nivel auditiv. Armonia cuiva e cacofonia altuia. Cam așa stau lucrurile, așa că e de dorit să asculți muzică la căști, nu s-o dai tare ca să se audă în tot vagonul, pe principiul că ești un tip vesel care vrea să creeze antren.