Jurnal de World Cup 2018: Fără sex! Ba cu sex!

Academia Barbatilor

World Cup 2018 a debutat ieri în Moscova, cu meciul în care Rusia a zdrobit Arabia Saudită. A doua zi a turneului propune trei partide, între care una se detașează ca importanță, fiind primul derby al competiției.

Grupa A: Egipt – Uruguay, ora 15

Grupa B: Maroc – Iran, ora 18 și Portugalia – Spania, ora 21

Rusia – Arabia Saudită 5-0. Cine e Cheryshev?

Rușii au zdrobit în meciul inaugural o Arabie Saudită mai degrabă plictisită și leneșă. Sub privirile și în aplauzele lui Putin, elevii selecționerului Cercesov au defilat după ce nu mai obținuseră o victorie internațională din luna octombrie a anului trecut. Cel mai frumos gol al partidei, al patrulea (și al doilea personal), a fost reușit de către Denis Cheryshev, intrat pe parcursul meciului în locul accidentatului Zagoiev.

Dar cine este Cheryshev? Denis este fiul fostului atacant al lui Gijon, Dmitri Cheryshev, și a trăit în Spania încă de la vârsta de 5 ani. Și-a făcut educația fotbalistică la Real Madrid, ajungând apoi să evolueze pentru Castilla și, la un moment dat, pentru Real Madrid, unde a avut doar două apariții, înainte de a fi împrumutat la Valencia și Villareal. În prezent joacă pentru Villareal, care l-a cumpărat definitiv.

Nu faceți sex! Ba faceți!

Un parlamentar rus își încurajează compatrioții să facă sex cu fanii străini care le vizitează țara. Este o declarație care vine la o zi după ce autoritățile ruse au fost puse într-o situație penibilă după declarația altui parlamentar, Tamara Pletniova, care a afirmat că rușii ar trebui să evite contactele sexuale și relațiile cu străinii, în special dacă aceștia „sunt de altă rasă”.

Ca s-o combată, Mihail Degtiariov și-a arătat deschiderea și „romantismul”: „Cu cât mai multe povești de dragoste avem conectate cu Cupa Mondială, cu cât avem mai mulți oameni care se îndrăgostesc aici, cu atât se vor naște mai mulți copii. Iar acei copii care se vor naște își vor aminti peste ani că povestea de dragoste a părinților lor a început pe perioada Cupei Mondiale din Rusia”.

Adidas – Nike 12-10. Nike – Adidas 66-30

Ți-am prezentat aici echipamentele cu care se prezintă cele 32 de echipe la World Cup 2018 și am văzut că, în principal, avem de-a face cu un „război” între Adidas și Nike. Adidas a sărbătorit joi 20 de ani de când este partener oficial al FIFA iar producătorul german a cheltuit aproape 200 milioane de euro pentru acest turneu final. Totodată, 12 naționale sunt „înbrăcate de Adidas”, în vreme ce Nike are contracte semnate cu alte 10. Nike controlează cam tot ce înseamnă echipament sportiv în baschetul profesionist nord-american și în fotbalul american dar amenință din ce în ce mai serios supremația Adidas în „soccer”.

De remarcat că naționalele cu echipamente Adidas au câștigat trei din ultimele cinci ediții ale Mondialelor. Dar referitor la numărul naționalelor îmbrăcate de către cei doi producători, situația pare mai degrabă echilibrată:

Brazilia 2014: Adidas 9, Nike 10

Africa de Sud 2010: Adidas 12, Nike 9

Germania 2006: Adidas 6, Nike 8

Coreea de Sud/Japonia 2002: Adidas 10, Nike 8

Franța 1998: Adidas 6, Nike 6.

Bătălia este câștigată de Nike de departe atunci când vine vorba de modelul de ghete purtat de către fotbaliștii de la World Cup 2018. 66% dintre cei mai scumpi jucători prezenți în Rusia poartă ghete Nike, în vreme ce doar 30% poartă Adidas.