Tipuri de mănuși din piele pentru bărbați. Cum să le alegi și cum să le porți

academia barbatilor

, Fashion

Mănușile sunt prezente în modă de secole, atât cu rol de protecție cât și ca accesoriu cu stil, însă tendințele le-au dezvoltat și diversificat din punct de vedere al materialelor, căptușelilor, modelelor și ocaziilor în care pot fi purtate. Astăzi, ele există în nenumărate modele și materiale,  însă vom vorbi despre cele mai populare mănuși din piele pentru bărbați.

4 tipuri de mănuși din piele pentru bărbați, de purtat tot anul

Mănușile pentru iarnă

Acest model de mănuși a fost creat special pentru a oferi confort termic, protejând mâinile de frig, prin căptușeala din lână, fleece sau cașmir, însă stilul a fost păstrat prin stratul fin de piele. Astfel, aceste mănuși pot fi purtate atât la costumul office, cât și la o ținută smart casual cu palton, pulover și pantaloni din lână. Pentru cei care folosesc foarte mult tableta sau smart phone-ul, există și variante care au zona degetelor confecționată dintr-un material conductor, care îți permite să folosești touch-screen-ul fără a scoate mănușa din mână.

mănuși din piele pentru bărbați, mănuși de iarnă

Sursa foto: Massimo Dutti

Mănușile pentru toamnă

Deși nu este chiar atât de frig afară, unii bărbați adoră să poarte mănuși pentru etichetă sau, pur și simplu, pentru a fi mai protejați împotriva microbilor. Modelele concepute pentru toamnă sunt realizate din piele sau piele întoarsă subțire, de foarte bună calitate și deseori sunt necăptușite. În eticheta de business acestea reprezintă un element de rafinament și putere.

mănuși piele bărbați, mănuși de toamnă

Sursa foto: Pinterest

Mănușile pentru condus

Inițial create pentru piloții de Formula 1 care conduceau mașinile cu volan din lemn, mănușile pentru condus au devenit, de-a lungul timpului, un element esențial pentru domnii care conduc mașini de lux. Cu un design diferit, inspirat din zona sport, acestea insuflă eleganță ținutei și protejează, în același timp, volanul din piele al mașinilor de lux.

mănuși piele bărbați, mănuși de condus

Sursa foto: Pinterest

Mănușile fără degete

De inspirație rock, mănușile din piele, fără degete sunt un element de stil foarte des întâlnit în moda motocicliștilor, a skateboard-erilor  și, evident, a artiștilor rock. Însă orice bărbat cu un suflet rebel le poate folosi în vestimentația casual.

mănuși piele bărbați, mănuși fără degete

Sursa foto: Pinterest

Atunci când achiziționezi o pereche de mănuși, ținând cont de modelul care se pliază personalității și stilului tău, trebuie să fii atent și la pielea din care sunt confecționate, căptușeală și mărime. Alege întotdeauna o mănușă care îți îmbracă mână însă îți dă libertate să miști degetele. Variantele de piele și căptușeli sunt nenumărate. Să descoperim împreună o parte dintre ele.

Tipuri de piele din care sunt confecționate mănușile și variante de căptușeli disponibile

Mănușile din piele carpincho, ce provine de la specia de rozătoare Capibara, din America de sud, seamănă cu cele din piele de porc Pecari și au o textură similară cu pielea întoarsă. Însă acest tip de piele  nu este la fel de fină și de durabilă precum pielea Pecari.

Modelele din piele de vacă sunt destul de groase, potrivite pentru anotimpul rece și au preț mai accesibil.

Pielea de cerb este folosită și ea pentru confecționarea mănușilor destinate temerarilor care se aventurează pe munte în sezonul rece, fiind aspră, rezistentă și cu o textură rugoasă.

Mănușile din piele de capră sunt cele mai puțin costisitoare, fiind destul de rigide și aspre la atingere

Pielea de miel Nappa este o piele tăbăcită cu o textură foarte fină, suplă și flexibilă, fiind folosită pentru confecționarea mănușilor de înaltă calitate, elegante, ideale pentru un dress code formal.

Mănușile din piele de oaie au și ele o textură fină, suplă însă sunt foarte rezistente.

Modelele din piele Pecari, un tip de piele provenită de la o specie de porc sălbatic cu același nume, sunt extrem de fine și foarte rezistente.

Există și variante din piele de porc, mai puțin rafinate, cu o textură mai aspră, mai puțin durabile și mai accesibile la preț decât cele din piele Pecari.

mănuși piele bărbați

Sursa foto: Pinterest

Toate aceste variante de mănuși din piele vin căptușite cu un anumit de tip material, în funcție stil, felul în care aderă texturile una la cealaltă și nu în ultimul rând în funcție de scopul pentru care sunt confecționate.

De exemplu, căptușeala din lână de Alpaca este una dintre cele mai bune, având o putere mare de izolație și fiind de opt ori mai călduroasă decât cașmirul. În plus este elastică și hipoalergenică. De obicei, mănușile din piele Pecari sunt căptușite cu Alpaca în diferite culori.

Cașmirul este foarte fin și rafinat, fiind folosit pentru a căptuși mănuși de înaltă calitate. Marea majoritate a modelelor sunt căptușite cu cașmir în nuanțe de bej și maro.

Mătasea se simte foarte delicat pe piele și are proprietatea de a menține atât căldura cât și  răcoarea. Se folosește la mănușile din piele foarte subțire, pentru sezonul de tranziție.

Lâna este cel mai des folosită pe toate tipurile de mănuși din piele pentru bărbați pentru că este funcțională și accesibilă la preț.

Fleece este un material sintetic care se folosește la mănușile mai slabe calitativ și cu preț mai mic. Acestea sunt foarte călduroase însă dezavantajul acestui material este că produce un efect de căldură care face mâinile să transpire.

Cum să porți mănușile corect

Mănușile sunt accesorii care au capacitatea de a transforma vizibil o ținută, dându-i acel aer rafinat. Primăvara și vara poartă mănuși necăptușite și ai grijă să le asortezi cel puțin unei piese din ținută. Le poți purta de la ținuta sport, la cea de office sau chiar la o nuntă, dar în acest caz, asigură-te că sunt suficient de formale. Pentru ținuta ta smart casual, optează pentru o pereche de mănuși pecari, necăptușite. Nu purta niciodată bijuterii alături de mănuși, cu excepția unui ceas care poate atinge marginea mănușii, dar niciodată peste ea. Scoate întotdeauna mănușa când strângi mâna cuiva și nu păstra niciodată mănușile în mâini când mănânci. Urmând cele câteva reguli de etichetă, vei fi remarcat drept un adevărat gentleman.

mănuși piele bărbați

Sursa foto: Pinterest

Citește și 5 accesorii esențiale pentru un gentleman desăvârșit