Mihai Drăghici: în afaceri, nu există un capăt de linie

academia barbatilor

Mihai Drăghici a plecat din România împreună cu familia lui când avea 5 ani. După 35 de ani, în 2018 a revenit în țară pentru a-și vedea bunica și a decis să rămână. A pariat pe țara natală pentru a lansa proiecte antreprenoriale, în domenii foarte diverse. Cu o experiență semnificativă în hardware și software și o filozofie de viață inspirată de cultura americană, Mike vrea sa revoluționeze sistemul de plăți prin lansarea unei aplicații care îți va permite să faci cumpărături cu un selfie. Iar de curând, a lansat Artfirst, un proiect dedicat artiștilor români.

  1. De unde a venit ideea de afacere?

Artfirst este inspirat de un eveniment similar numit „Prima Vineri”, care are loc în prima vineri a fiecărei luni în San Antonio, Texas. Acolo am crescut de la 5 ani. Împreună cu prietena mea, ne dorim să creăm un festival al artelor aici în București, iar acesta să aibă loc în prima sâmbătă din fiecare lună, între 13:00-20:00. Locațiile vor fi diferite și la fel și artiștii participanți.

  1. Cât a durat până când ai decis sa pui în aplicare această idee?

Am început imediat prin achiziționarea domeniului artfirst.ro. Am lansat pagina de internet unde am scris câteva articole în blog pentru a explica oamenilor despre ce este vorba. Apoi am creat un logo, am făcut cărți de vizită și flyere pe care le-am împărțit prin oraș, în magazinele de artă și la Universitatea de Arte, încercând să îi facem curioși pe artiști de ideea noastră. După ce am pus la punct pe pagina web detaliile de bază și am facut un email de contact, ne-am lansat și pe social media.

Și pentru că profesia mea de bază este cea de inginer de software, am creat și o aplicație ARTFIRST pentru ambele platforme iPhone și Android. Aceasta le permite utilizatorilor să vadă evenimentele ce urmează să aibă loc, lucrările de artă ce vor fi expuse în cadrul showului, să liciteze și să cumpere lucrările de artă preferate, folosind conceptul Silent Auction.

Nu a durat mult până ce am obținut aprobarea grupului managerial al clădirii SkyTower de a găzdui primul eveniment ARTFIRST în lobby-ul clădirii lor. Restul e istorie..

  1. De ce ai ales acest domeniu?

Beatrice, prietena mea, mai nou și partenera mea de afaceri, are o pasiune pentru fotografie și poezie, chiar dacă ea este licențiată în inginerie geologică. Ea mi-a spus cât de greu îți faci un nume ca artist și cât de scump este să îți faci lucrările cunoscute. Împreună am înțeles că este o problemă cu asta și am decis să creăm o platformă specială așa încât toți artiștii să aibă o șansă extraordinară de a expune gratuit în cadrul evenimentelor create de noi așa lucrările lor să ajungă în fața cât mai multor persoane, să interacționeze cu publicul și să se promoveze într-un mod în care nu există pe „piața artei” de azi.

  1. Unde ți-ai propus să duci acest business în următorii 5 ani?

Sperăm ca ARTFIRST să devină unul din cele mai cunoscute evenimente de artă. Vrem să dăm artiștilor posibilitatea de a avea acces la ceva ce nu au mai avut și să își expună lucrările de artă în fața oamenilor ce vor participa la un eveniment unic în fiecare lună. Am vrea sa ne extindem și în alte orașe din România și să avem câte un eveniment în prima sâmbătă din fiecare lună, în fiecare colț al țării cu artiști și public local și internațional.

  1. Care este modelul tău antreprenorial? Dar moral?

Iubesc să învăț de la oamenii de succes dar și de la cei cu mai puțin noroc, însă nu am un model anume. Îmi place să fiu ca nimeni altcineva. Eu vreau să fiu un model pentru alții. Asta poate mi se trage din cei aproape 35 de ani în care am trăit în America și de la faptul că am construit companii peste tot în jurul lumii. Experiența aceasta m-a învățat că pentru a avea succes trebuie să fii un lider, nu să urmezi „turma”.

  1. Consideri că ai făcut greșeli până acum în business? Care sunt acelea?

Oh, cu siguranță, multe greșeli. Toate tipurile de greșeli…am angajat oamenii nepotriviți, am avut conflicte legale cu parteneri de afaceri lacomi și invidioși sau m-am implicat în companii care au eșuat fie din cauza condițiilor de piață, fie pentru că oamenii nu au mai folosit produsul nostru din diverse motive. Uneori, pur și simplu, am rămas fără fonduri și am fost nevoit să concediez angajații după plata unui ultim salariu. Mai sunt atâtea alte exemple că aș putea scrie o carte.

  1. Ce sfaturi te-au ajutat la începutul carierei şi de la cine le-ai primit?

La începutul carierei, am lucrat pentru o companie din San Antonio, Texas. Când aveam 20 de ani, am fost angajat acolo aproape 7 ani chiar sub aripa Chief Technology Officer-ului. Acolo mi-am format experiența în tehnologie și afaceri la nivel de MBA… Cu alte cuvinte, nu mi-am terminat studiile universitare pentru că atât de multe învățam în cadrul jobului încât am renunțat fără sa ma uit inapoi. Cel mai important sfat pe care l-am primit a fost de la CTO care mi-a spus să am mereu un plan B, pentru ca niciodată, indiferent cât de bun ești tu sau cei din jurul tău, furtuna vine sigur când soarele dispare, așa că planuiește din timp și fii pregătit pentru neprevăzut. Această abilitate de a vedea în viitor și de a crea un plan strategic bazat pe probabilitatea ca lucruri mai puțin plăcute să apară, este ca o vestă de salvare în afaceri.

  1. Care este motto-ul după care te ghidezi în afaceri?

Fii sincer cu oamenii și analizează datele problemei foarte bine înainte de a lua decizii.

  1. Care este cartea preferată?

Citesc destul de puțin. Probabil pentru că scriu atât de mult cod încât în timpul liber prefer să fac lucruri ce nu implică cifre și cuvinte. Prefer să joc fotbal sau să mă plimb. Și îmi place foarte mult să mă uit la filme.

  1. Care ar fi ingredientele pentru o afacere de succes?

Sunt mulți factori ce ajută la crearea succesului și fiecare situație este diferită. Nu cred că este o rețetă anume pentru a avea succes și care să funcționeze pentru toată lumea. Important este să vrei, să ai o buna intuiție, să angajezi oameni mai deștepti decât tine și apoi să îi ajuți să ajungă la succes, să sărbătorești pas cu pas fiecare reușită indiferent dacă este mare sau mică… să ai un avocat bun și un contabil bun .

  1. Care sunt cele mai importante 3 sfaturi pentru un tânăr care dorește să pornească o afacere?

Înconjoară-te de oameni care au mai multă experiență decât tine, învață cât mai mult posibil despre cât mai multe lucruri și niciodată să nu te oprești din a aduce ceva nou ideilor tale pentru a le îmbunătăți. În afaceri nu există un capăt de linie.

  1. Ce te motivează?

Îmi place foarte mult să fac lucruri despre care oamenii spun că sunt imposibile. Îmi place să fac din idei produse reale, palpabile și să le lansez pe piață. Îmi place să rezolv problemele lumii de azi folosind un amestec de tehnologie, inginerie, răbdare și câteodată puțin noroc.

  1. Care este programul obișnuit de lucru într-o zi a săptămânii?

Ziua începe la 8.30  cu o cană de cafea și cu lista de task-uri. Fiecare zi este diferită în funcție de cum se dezvoltă afacerile de care mă ocup în acelasi timp. De obicei, dupa-amiaza lucrez la aplicațiile mobile, upgradez paginile web, organizez serverele de date, am conferințe pe Skype și răspund la e-mail-urile clienților până în jurul de 22.00-23.00

  1. Ce face Mihai Drăghici în weekend-uri?

Dacă este prima sâmbătă din lună, suntem la evenimentul ARTFIRST. Altfel, ne relaxăm la un film sau mergem undeva la munte sau la mare. Dacă alegem să rămânem în București, mergem la restaurantul nostru favorit și petrecem timp de calitate. Alteori, muncim ca în orice altă zi din săptămână.

  1. Care este cel mai important avantaj în a fi antreprenor?

Cred ca este o experiență diferită pentru fiecare, iar stilul de viață antreprenorial poate să difere de la persoană la persoană, în funcție de foarte mulți factori. Dar în cazul meu, iubesc provocările ce fac din viața de zi cu zi una amuzantă și dinamică. Îmi place varietatea și îmi place să cunosc oameni noi și să experimentez lucruri noi ca antreprenor, lucruri ce nu le traiești fiind angajatul cuiva și făcând același job zi de zi.

  1. Dar dezavantaj?

Riscurile sunt, în general, mult mai mari decât în cazul unui job stabil. Și uneori poți ajunge pe muchie de cuțit din punct de vedere financiar dacă iei o decizie gresită din cauza lipsei experienței sau a altor necunoscute ce apar în creșterea și fundamentarea unei afaceri și care uneori nu pot fi evitate.