Ghidul vestimentar al lunii august, cunoscută pentru căldurile toride şi zilele de vacanţă teribile, continuă astăzi. Celor care au ratat prima parte și vor să știe care sunt cele mai potrivite haine și accesorii pentru toiul verii, le recomandăm un click AICI.
Poartă hainele adecvate fiecărei ocazii şi mediului în care te afli. Chiar dacă simţi nevoia să îmbraci pantaloni trei sferturi la serviciu, oricare ar fi acela, îţi recomandăm să îi păstrezi, alături de cămaşa cu mânecă scurtă, pentru timpul liber.
De asemenea, la o gală sau o nuntă foarte elegantă, evită să porţi costum din bumbac. Acesta este mai degrabă potrivit pentru evenimentele de zi. Pentru seară, alege un costum din lână subţire, cu proprietăţi specifice sezonului cald.

Sursa foto: Pinterest
Reguli de purtare a pantalonilor de vară
Pantalonii scurți sunt pentru acasă, pentru plajă sau activităţi sportive. Îi poţi purta şi în vacanta, pe timpul zilei, însă evită perechile prea mulate pe picior sau prea scurte. Optează pentru pantaloni scurți cu maxim 5-6 cm deasupra genunchiului.
Pentru ieşirile after-work nu îţi recomandăm pantalonii trei sferturi, însă poţi lăsa glezna liberă, întorcând de două ori manşeta unei perechi de pantaloni chino.
Vara, poţi introduce în garderobă pantalonii albi, bej sau în nuanţe pastelate. De asemenea, ar fi recomandat să porţi blugi cât mai rar, mai ales când temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius.

Sursa foto: Pinterst
Deși preferi desculț, încălțămintea de vară este un must-have
Papucii sau sandalele masculine vor fi alegerea potrivită pentru un grătar cu prietenii, pentru piscină sau plajă. Excepție fac acești papuci, care nouă ne plac și îi recomandăm chiar pentru ținutele de stradă.
Toate brandurile lansează în sezonul cald sneakersi adaptaţi temperaturilor ridicate. Realizaţi din piele și fibre naturale, cu talpa care permite piciorului să respire, sneakerşii pot fi purtaţi mai ales în timpul liber.

Sursa foto: Pinterest
Mocasinii sunt vedetele sezonului datorită versatilităţii lor, dar şi a designului atractiv, actual. În funcţie de model, dar şi de materialul din care sunt confecţionaţi, pot fi purtaţi la o ţinută casual sau chiar la un costum elegant de seară. Dacă optezi pentru o pereche de mocasini din piele întoarsă, asigură-te că achiziţionezi şi soluţiile necesare îngrijirii lor, altfel se pot deteriora foarte repede.

Sursa foto: Pinterest
Pantofii oxford de vară se regăsesc în culori atractive, sunt extrem de uşori şi au o piele moale, confortabilă. Ei pot înlocui cu uşurinţa mocasinii atunci când zilele de vacanţă se termină şi trebuie să te întorci la birou.

Sursa foto: Pinterest
Pălăria este un accesoriu masculin extrem de elegant
Pălăria este un accesoriu necesar atunci când temperaturile ating valori alarmante. Nu doar că îţi va proteja capul de razele soarelui, dar te va ajuta sa nu te arzi pe faţă şi pe gât.
Cele mai întâlnite modele de pălării pentru bărbați sunt Fedora şi Panama, în culori deschise, de la alb, la bej, bleu sau galben pai. O pălărie de calitate va fi realizată din fibre vegetale, îşi va păstra forma pedantă şi va permite respiraţia scalpului.
Evită o pălărie prea strânsa pe cap, dar şi una pe care ai putea să o pierzi la prima adiere.

Sursa foto: Pinterest
Alte sfaturi utile pentru alegerea hainelor de vară
- Păstrează cu tine o batistă din bumbac. Ţi-ar putea fi foarte utilă în cazul în care îţi asudă fruntea.
- Dacă eşti plecat toată ziua, pe cât posibil, trebuie să ai la tine un al doilea rând de haine. O cămaşă curată va fi o binecuvântare la amiază.
- La birou, înlocuieşte sacoul cu o vestă şi alege pantofii cu perforaţii discrete, care vor permite aerisirea piciorului.