Noblesse Academy lansează noi cursuri din noiembrie

academia barbatilor

Noblesse Academy lansează în noiembrie noi cursuri pentru cei interesați de dezvoltarea personală și profesională, dar și pentru părinții care își doresc activități creative pentru copiii lor.

Astfel, cei mici se vor bucura de cursuri dedicate artelor și dezvoltării aptitudinilor. Mădălina Andronic va susține un curs de Arts and Craft în cadrul căruia copiii vor învăța să construiască personaje mobile din hârtie, să-și ilustreze basmul preferat, să coasă păpuși din material textil și să își imprime cu acrilic propriile haine.

Cei pasionați de teatru vor fi îndrumați într-o carieră de mic actor prin exerciții de încălzire, de dezvoltare a spiritului de echipă, de depășire a timidității și exersare a vorbitului în public, de dezvoltare a atenției prin explorarea simțurilor, de concentrare, de creativitate, de improvizație.

noblesse-academy-cursuri-noiembrie-micul-designer-3

Pentru micuții designeri, Aura Filip a pregătit un curs special în care copii vor deprinde noțiuni de bază despre designul interior – informații despre texturi, culori și materiale – tema generală a cursului fiind Căsuța din grădină. Adolescenții se bucură de cursul Teen Room, care prezintă o introducere în lumea designului interior – o trecere în revistă a stilurilor și tendințelor actuale, de la Boho Chic la Selfie Art, dar și un exercițiu practic de colaj, totul culminând cu realizarea unui moodboard creativ ce va stimula capacitatea de sinteză.

Și pentru adulti exista o serie de cursuri care au rolul de a dezvolta aptitudini si talente.

Ana Morodan va susține pe 13 și 14 noiembrie un curs de Lifestyle Blogging, în care cei interesați vor învăța să-și valorifice talentul. O parte importantă a bloggingului este monetizarea activității – Ana vine cu informații din domeniu despre cum să pui preț pe ceea ce faci.

noblesse-academy-cursuri-noiembrie-ana-morodan-2

Tot în domeniul bloggingului, Radu F. Constantinescu, cel mai citit blogger din România, vă învață despre cum să faceți din pasiunea de a scrie un job full time care vă poate aduce satisfacții profesionale pe măsură.

Cursurile încep în luna noiembrie și se desfășoară la Palatul Noblesse. Pentru a afla programul fiecărui curs și pentru alte informații, accesați site-ul www.palatulnoblesse.ro sau pagina de Facebook Noblesse Academy. Contact: Silvana Dulama – cultural@palatulnoblesse.ro sau Anca Ghiorghiu – event.manager@palatulnoblesse.ro. tel: 0749.280.796.

Despre Noblesse Academy: Noblesse Academy a fost înființată în 2015 sub patronajul Asociației Culturale Noblesse și are ca principal scop descoperirea și dezvoltarea propriilor valori, contribuind astfel la împlinirea unei persoane atât în plan personal, cât și profesional. Asociația Culturală Noblesse face parte din Noblesse Group, alături de biroul de arhitectură și design interior Studio Insign, Noblesse Interiors și Centrul de Arte și Evenimente Palatul Noblesse.