Operațiile estetice la care apelează bărbații

academia barbatilor

În ultimii ani, procedurile estetice au devenit foarte populare, bărbații fiind din ce în ce mai interesați să arate bine, chiar dacă asta înseamnă să apeleze la bisturiu. Iar pe lista operațiilor estetice la care apelează bărbații se numără atât intervenții ușoare cât și unele mai complicate. Dacă ți-am stârnit curiozitatea, poți descoperi un top al celor mai cerute transformări, care sunt riscurile dar și costurile unor astfel de proceduri.

Blefaroplastie sau întinerirea pleoapelor
operații estetice bărbați

Conform unui raport publicat de American Society of Plastic Surgeons (ASPS), aceasta este una dintre cele mai cerute intervenții estetice în rândul bărbaților din SUA. Chiar dacă majoritatea pacienților apelează la o astfel de operație din motive estetice, pentru a reduce pungile de sub ochi ori  liniile fine, acest tip de procedură se poate face și pentru alte motive medicale. De exemplu, bărbații cu exces de piele în zona pleoapelor au afirmat că vederea li s-a îmbunătățit considerabil după blefaroplastie. În plus, după blefaroplastie nu rămân cicatrice vizibile, recuperarea este destul de rapidă, așa că mulți bărbați sunt atrași de promisiunea unui chip mai tânăr, dar cu o procedură minim invazivă, pentru o sumă ce începe de la 1200 de euro.

Rinoplastia & Otoplastia, operații estetice preferate de bărbați

554 de bărbați din Marea Britanie au apelat la rinoplastie în 2017, iar chirurgii afirmă că acest trend este în ascensiune. Deși pare o intervenție destul de simplă, totuși procedura este una complexă însă și efectele sunt pe măsură: de la micșorarea sau mărirea nasului, la ajustarea parțială sau completă a formei acestuia. Prețurile pentru rinoplastie pornesc de la 2500 de euro și se pot chiar dubla, în funcție de cât de complexă este întreaga operație. „Acest tip de intervenție se face doar după vârsta de 16 ani, întrucât până atunci nasul trebuie să-și fi încheiat procesul de dezvoltare. Cu două săptămâni înainte de operație, administrarea aspirinei sau a medicamentelor ce o conțin este interzisă, iar apariția unei răceli sau a unei infecții de orice fel va duce la amânarea intervenției ”, susține chirurgul estetician Călin Doboș.

În același an, 419 de bărbați au fost supuși unei intervenții de otoplastie – modelarea formei urechilor, un număr în scădere cu 0.5 % fără de 2016, semn că bărbații nu sunt chiar atât de complexați de forma urechilor. Cu toate că această intervenție poate fi efectuată chiar și sub anestezie locală, există totuși mici cicatrice ce rămân în urma intervenției, însă acestea sunt foarte puțin vizibile, iar costul unei astfel de intervenții pornește de la 2000 de euro.

Lifting pentru gât 

Pentru bărbați, în special pentru cei care se îmbracă mai des business, excesul de piele din zona bărbiei și a gâtului poate fi deranjant. Cămășile cu guler rigid și cravatele atrag atenția către această zonă iar orice surplus de piele devine destul de inestetic. Poate de aceea acest tip de intervenție a crescut în popularitate, fiindcă suma necesară pentru un lifting începe de la 1200 de euro și poate ajunge chiar și la 4500 de euro, în funcție de zona tratată și de complexitate. ”Lifting-ul chirurgical este o intervenție cu rezultate vizibile imediat, care se pot menține între 5 şi 10 ani. Iar vestea bună este că aceste rezultate pot fi îmbunătăţite prin procedee moderne precum lipoaspiraţie la nivelul gâtului, transplant de grăsime proprie la nivelul feţei, dar şi prinopțiuni nechirurgicale, precum Ultherapy sau microlifting prin laser fracţionat.” afirmă Dr. Andrei Martin, medic specialist chirurgie plastică, reparatorie și microchirurgie reconstructivă și director medical al Clinicilor Medispa.

Fillere faciale și botox
operații estetice bărbați_

Aproximativ 450,000 de tratamente cu botox au fost efectuate anul trecut, și doar pentru bărbați. Dacă te întrebi ce motive ar avea domnii să apeleze la astfel de intervenții, ei bine… acestea sunt cam aceleași ca la doamne. Botoxul te face să arăți mai tânăr, estompând temporar o parte dintre riduri și linii fine. O astfel de procedură nu este dureroasă, a devenit destul de accesibilă și poate fi efectuată extrem de rapid, chiar și în pauza de prânz. Mai mult, botoxul poate fi injectat și în zone problemă, precum axila, pentru persoanele care se confruntă cu transpirație excesivă, având o eficacitate de aproximativ șase luni. O altă soluție pentru un look mai fresh și mai întinerit este acidul hialuronic, ce poate fi injectat în zona ochilor, pentru estomparea cearcănelor și a pungilor, dar și pentru remedierea ridurilor sau a cicatricelor acneice. ”Pentru ridurile de expresie, cele din jurul ochilor sau dintre sprancene recomand în special toxina botulinică, fiindcă rezultatul este unul natural, realizându-se o relaxarea ușoară a musculaturii. Pierderea elasticității se poate remedia cu fillere dermice (acid hialuronic, hidroxiapatita de calciu), dar și cu terapii laser, mezoterapie, radiofrecvență multipolară sau injectarea propriei plasme îmbogățită cu trombocite, numită și Terapia Vampir”, ne sfătuiește Dr. Andrei Martin. Aceste tratamente estetice sunt și cele mai accesibile, o sediță fiind în jur de 200 de euro, în funcție de zona tratată.

Alte intervenții estetice populare în ultimii ani în rândul bărbaților

Procedurile de ginecomastie (chirurgia sânului la bărbați) au scăzut cu 7%, în 2017 doar 296 de intervenții au fost efectuate în Marea Britanie. Același trend îl urmează și intervențiile de liposucție, care au scăzut cu 20% față de 2016. Se pare că operațiile estetice foarte populare și cerute sunt cele minimum invazive, cu timp de recuperare rapid și cât mai puține cicatrice.

Citiți și Tratamente estetice pentru bărbaţi care te ajută să arăți mai bine