Pantofii Oxford, nelipsiți din garderoba oricărui gentleman

academia barbatilor

Cum au apărut, cum au obținut supremația pe zona de încălțăminte pentru bărbați dar, mai ales, la ce se poartă pantofii Oxford? Considerați accesorii de nelipsit din arsenalul vestimentar al oricărui bărbat, acești pantofi derivați din Oxonian shoes, foarte populari în rândul studenților de la Universitatea Oxford, pe la 1825, au avut o evoluție stilistică spectaculoasă. Stiliștii i-au așezat în vârful piramidei celor mai eleganți pantofi bărbătești. Dar declinarea lor în diverse modele și culori le-a adăugat versatilitate și i-a trimis și către zona casual.

Există trei caracteristici principale după care putem recunoaște un pantof Oxford:

  1. În primul rând, sistemul de închidere cu șireturi este închis, prezintă 5 sau 6 perforații pentru șireturi pe fețele laterale, acestea creând un „V” pe picior atunci când șireturile sunt încheiate.
  2. Tocul pantofului este mic.
  3. Sunt decupați astfel încât să lase glezna la vedere.
pantofi oxdord

Sursa foto: Tombolini

În funcție de modelul de Oxford – plain, cap toe, wingtip, saddle sau wholecut – există câteva îndrumări stilistice care te vor ajuta să îți completezi puzzle-ul vestimentar pentru ținuta dorită.

Cum se poartă pantofii Oxford Plain și Cap Toe

Simplu și elegant, modelul Plain are suprafața construită doar din căpută și laterale și este pantoful perfect pentru ținutele formale sau la evenimentele black-tie. Iar Cap Toe este cel mai răspândit model de Oxford, mai ales în varianta pe negru.

pantofi oxford bărbați, pantofi oxford negri

Sursa foto: sarto.ro

Aceștia sunt pantofii perfecți pentru ținuta de business sau pentru seară. Dar îi poți purta și într-o ținută casual mai sofisticată, cu chinos și blazer. Modelele în variante de maro, bej, coniac sau oxblood sunt și ele foarte apreciate și pot fi adăugate în ținute cu jeans, migrând către zona casual.

pantofi oxford bărbați, pantofi oxford oxblood

Sursa foto: sarto.ro

Wingtip, cel mai versatil model de Oxford

Acești pantofi cu bombeul și extensiile de pe laterale cu perforații care dau impresia lieteri “W” sau “M” (în funcție de unchiul din care sunt priviți) sunt cunoscuți și sub numele de Brogue. Wingtip Oxford acoperă cu stil zona casual. Cei negri pot fi purtați la ținute office iar cei în tonuri de maro pot fi combinați cu tweed, denim sau alte variații de ținute casual.

pantofi oxford bărbați, pantofi oxford maro

Sursa foto: sarto.ro

Saddle Oxford pentru ținute casual

Deși este un pantof casual, Saddle este mai puțin popular și mai greu de integrat în ținute. Îl vei recunoaște pentru că iese din tiparele Oxfordului clasic printr-o bandă lată din piele într-o nuanță diferită de cea a pantofului, plasată pe centru, pornind de deasupra până la talpă.

Modelul tradițional este de obicei într-o nuanță de crem cu banda în contrast navy și talpa roșie. Aceștia arată perfect cu jeans, pantaloni chinos colorați sau reiați.

pantofi oxford bărbați

Sursa foto: sarto.ro

Wholecut, varianta modernă de pantof pentru smoching și ținute elegante de seară

Creat dintr-o singură bucată de piele, fără alte cusături, acest pantof are un aspect minimalist, curat. Nu e de mirare că un Wholecut Oxford negru din piele ștanțată sau lăcuită a devenit pantoful perfect pentru seară. Variantele pe maro pot fi purtați la costume office sau în combinații casual similare celor în care poți purta Cap Toe.

pantofi oxford bărbați, pantofi oxford negri

Sursa foto: sarto.ro