Răzvan Vâlceanu și Gentlemen’s Club intră în parteneriat

academia barbatilor

Brandul de cămăși made to measure Răzvan Vâlceanu anunță parteneriatul cu fondatorul Gentlemen’s Club & Ladies Club, consolidând astfel misiunea de a promova un stil de viață frumos.

După parteneriatul cu Club Moving România, Răzvan Vâlceanu intră în comunitatea domnilor și doamnelor care încurajeză prin stilul propriu de viață un exemplu de conduită etică și eleganță în societatea în care trăim.

razvan-valceanu-gentlemens-club-made-to-measure-parteneriat-2

Membrii Gentlemen’s Club & Ladies Club se implică activ în dezvoltarea unui stil de viață ce promovează eleganța, etica și regulile de conduită în societatea contemporană. Astfel, Răzvan Vâlceanu completează perfect această comunitate, adăugând plus valoare prin modelul sau de business. Cămășile made to measure înseamnă stil, grijă față de aspectul în societate și promovează cunoașterea unei conduite vestimentare în funcție de evenimentele pe care le frecventează clienții.

razvan-valceanu-gentlemens-club-made-to-measure-parteneriat-3

“Noi ne adresăm celor care zi de zi se preocupă de propria lor dezvoltare, prin ceea ce aleg să citească, lucrurile în care se implică, ce anume mănâncă și cum au grijă de corpul lor. Acest business are la bază aceeași grijă pentru detalii, iar stilul este un lucru care se cultivă în timp. Noi nu facem doar cămăși, ci îi și învățăm pe clienții noștri ce ținute să opteze și despre cum să combine accesoriile,” a declarant Răzvan Vâlceanu.

“Ne bucurăm de colaborarea cu Răzvan Vâlceanu, fiind o comunitate în permanentă dezvoltare și pentru care focusul pe propria persoană este deosebit de importantă. Clubul nostru este format din oameni din diferite medii care sunt dornici să învețe lucruri noi și să transmită mai departe lucrurile în care ei sunt lideri. Gentleman presupune printre multe altele să fii bine îmbrăcat și să ai stil, iar Răzvan este un lider de opinie în acest domeniu,” a declarat Cornel Istrate, fondator al Gentlemen’s Club & Ladies Club.

razvan-valceanu-gentlemens-club-made-to-measure-parteneriat-4

Impecabilitatea unei ținute vine din hainele pe care le porți și felul în care le porți, iar faptul că adesea eleganța stă în simplitate, nu înseamnă că este și un lucru simplu de obținut. Membrii celor două cluburi exclusiviste se vor putea bucura în urma acestui parteneriat de sfaturi despre ținute care îi avantajează și de cămăși made to measure la prețuri preferențiale.

 razvan-valceanu-gentlemens-club-made-to-measure-parteneriat-5

Despre Răzvan Vâlceanu made to measure

Sub sloganul “we speak shirts”, brandul  propune o imagine clasic-modernă, de inspirație hi-tech. Elementele definitorii pentru cămăşile create de Răzvan Vâlceanu sunt focusul pe detalii de design şi calitatea materialelor şi a producţiei.  Cămășile made to measure sunt create după un tipar personalizat pentru fiecare client, in funcție de situațiile in care va purta cămașa, preferințele sale în materie de stil și accesoriile din garderoba la care va asorta cămașa. Totodată, brandul „Răzvan Vâlceanu” a lansat și o prima colecție ready to wear ce cuprinde trei stiluri, business, cocktail și smart casual, disponibile pentru bărbați, femei și copii. Materialele utilizate în realizarea cămăşilor sunt furnizate de către producătorul italian Canclini 1925, unul din liderii internaţionali în domeniul bumbacului pentru cămăşi. Cămăşile sunt fabricate în România pe modelul tiparului italienesc. Toate modelele sunt realizate din bumbac egiptean Giza 45, ţesut din 2 fire cu 140 fineţe.