Salată simplă de castraveţi cu iaurt, un altfel de tzatziki

academia barbatilor

Vă propunem o salată simplă, uşor de preparat, din castraveţi şi iaurt ca ingrediente principale, o reinterpretare a sosului tzatziki grecesc, care cu siguranţă alături de câteva felii de pâine prăjită va fi o “delectare” culinară pentru voi şi iubitele voastre.

Ingrediente pentru salata de castraveţi şi iaurt (tzatziki “personalizat”) 😉 :

4-5 castraveţi cornichon mai mărunţei (aceştia au şi o savoare mai puternică)
200 ml iaurt (de vacă de obicei sau oaie, capră)
2-3 linguri smântână
o legătură de marar
sare, piper – ambele după gust
un căţel de usturoi

Se curăţă castraveţii şi se taie cubuleţe. Mărarul se taie mărunt, iar căţeii de usturoi se  zdrobesc cu instrumentul de zdrobit usturoi. Se amestecă apoi toate ingredientele şi se asezonează cu sare şi piper.

Foarte important: Salata se lasă cel puţin jumătate de oră la frigider, timp în care se pot prăji feliile de pâine 😉 .


De menţionat că uneori puteţi încerca să mai adăugaţi la ingredientele de mai sus şi puţină brânză telemea rasă, iar dacă folosiţi brânzeturi sărate renunţaţi la sare.

Vă dorim Poftă Bună la această salată simplă de castraveţi şi iaurt (tzatziki “reinterpretat”)!