Scrisorile de dragoste ale lui Napoleon către Josephine

Academia Barbatilor

Poate credeai că celebrul împărat francez Napoleon Bonaparte a fost un playboy desăvârșit, care se culca cu cele mai frumoase femei din lume. E drept că marele om de stat a avut parte de multe delicii în așternut. Dar inima lui, laolaltă cu mintea și… să spunem, alte părți ale corpului, au aparținut unei singure femei: Josephine de Beauharnais.

A fost o dragoste la prima vedere, pe care o putem vedea cum a înflorit și s-a dezvoltat în scrisorile trimise de Napoleon și în care acesta vorbește deseori despre iubirea vieții lui cu disperare, mânie, patetism. Iată o selecție de 10 citate din scrisorile împăratului francez în care acesta face referire la Josephine. Râzi sau plângi dar nu poți nega sintagma potrivit căreia în spatele unui bărbat puternic se află întotdeauna o femeie.

napoleon si josephine„Ești răutăcioasă și obraznică. Foarte obraznică”

„Îți scriu foarte des, dragostea mea, iar tu îmi scrii atât de puțin. Ești răutăcioasă și obraznică, foarte obraznică, la fel de mult cum ești capricioasă. Nu e drept să amăgești un biet soț, un iubit tandru”. Soțul era, de fapt, gelos. Și adopta masca alintului.

„Te detest!”

La câteva luni după ce s-au căsătorit, Napoleon îi scria Josephinei: „Nu te iubesc. Dimpotrivă, te detest – ești obraznică și neîndemânatică. Ești o târfă proastă”. Iar acesta era doar începutul scrisorii.

„Sper de mult să te zdrobesc în brațe”

Aceeași scrisoare, însă, se termina cu… „Sper de multă vreme să te zdrobesc în brațele mele și să te acopăr cu milioane de săruturi care ard ca și cum s-ar afla la Ecuator”.

„Fără Josephina lui… el ce-ar face?”

Napoleon avea momente în care îi transmitea Josephinei că el nu ar însemna nimic dacă n-ar fi ea. „Fără Josephina lui, fără a fi sigur de iubirea ei, ce i-ar mai rămâne pe acest pământ? Ce poate să facă el?”. Să reținem că la acel moment, Napoleon era împăratul unei bune părți din Europa.

„Un sărut pe inimă și altul mult mai jos”

În aprilie 1796, Napoleon o implora pe Josephine să i se alăture în călătoria la Milano, scriindu-i: „Voi fi singur și departe, foarte departe. Dar vii și tu, nu-i așa? Vei fi cu mine, lângă mine, în brațele mele, la pieptul meu, lângă gura mea. Ia o pereche de aripi și vino! Te sărut pe inimă și din nou, mult, mult mai jos!”. Sex „virtual”, de secol 18.

„Nu-ți iubești soțul”

Când nu primea semne de la Josephine, Napoleon înnebunea. „Nu-mi scrii deloc. Nu-ți iubești soțul. Știi bine cât de fericit îl fac scrisorile tale iar tu nu-i scrii deloc, nici măcar șase rânduri de prostii…” Să reținem cum Napoleon vorbea despre el însiși folosind persoana a treia.

 „Cât de fericit aș fi dacă aș putea să te ajut când te dezbraci”

Știi melodia aia, Talk dirty to me? „Cât de fericit aș fi dacă aș putea să te ajut când te dezbraci, să-ți văd sânul alb și ferm, fața ta adorabilă, părul prins în eșarfă, precum creolele…”

„Lacrimile tale îmi înrobesc judecata”

Napoleon o complimenta deseori în scrisori: „Lacrimile tale îmi înrobesc judecata și îmi inflamează inima. Crede-mă că nu pot avea un singur gând în care să nu fii prezentă sau în care să nu-mi doresc să fii lângă mine”. Ușor libidinos?

„Adio, adorabilă Josephine”

Precum un soț sau un iubit cuprins de gelozie, Napoleon o amenința deseori pe Josephine că o va „surprinde” într-o zi. „Adio, adorabilă Josephine! Într-una dintre aceste nopți, ușa ta se va deschide cu zgomot și te vei trezi cu mine în brațele tale. Sunt gelos”.

„Vălul s-a sfâșiat”

Napoleon îi scria fratelui său despre dragostea către Josephine, care pălea din ce în ce mai mult: „Vălul s-a sfâșiat… E trist când una și aceeași inimă e străpunsă de sentimente contradictorii legate de o persoană. Am nevoie să fiu singur. Sunt obosit de grandoare. Toate sentimentele mele s-au uscat și nu mai pot să-mi văd de propria glorie. La 29 de ani, am epuizat totul”.

Mai jenant a fost faptul că britanicii au interceptat această scrisoare, au publicat-o în toate ziarele lor iar Napoleon s-a simțit, astfel, umilit.