Stilul corporate. Cum să te pui în valoare fără să ieși din peisaj

academia barbatilor

În zona corporate nu te aștepți să găsești ținute cu stil, ci mai degrabă costume terne, la unison, ca într-un laborator cu flux continuu. Însă chiar dacă conduita vestimentară impune look-uri șterse și nu îți permite să ieși în evidență, poți totuși să dai o notă personală ținutei, rămânând, în același timp, în zona sigură. Iată câteva reguli cu ajutorul cărora vei reuși să abordezi stilul corporate astfel încât să te pui în valoare.

Investește într-un costum la comandă

Un costum făcut pe comandă te va diferenția de ceilalți colegi pentru că sunt zero șanse să fie un altul identic cu al tău. În plus, va demonstra faptul că ești o persoană pentru care detaliile sunt importante. Cu un costum la comandă poți decide asupra materialului, asupra stilului reverelor și buzunarelor, asupra nasturilor, poți alege dacă vrei pantaloni cu sau fără manșetă. Calitatea vădită a unui costum creat special pentru tine, de către un atelier de croitorie, te va evidenția dintre ceilalți colegi care au ales un costum gata făcut de către un producător, chiar dacă este unul premium.

stilul corporate

Sursa foto: Pinterest

Alege o servietă din piele

În locul genții de laptop, alege o servietă din piele de bună calitate, produsă de un brand recunoscut pentru astfel de accesorii. În primul rând, vei face o declarație de stil și, cel mai probabil, chiar și șeful tău te va întreba de unde ai procurat-o. Iar în al doilea rând, aceasta nu se va deteriora atât de repede și o pot moșteni și copiii tăi, crescându-i valoarea în timp.

stilul corporate

Sursa foto: Pinterest

Chiar și în stilul corporate ai nevoie de un ceas

Este adevărat că accesoriile fac diferența, iar în acest caz, un ceas poate spune multe despre tine. Nu este vorba doar de prețul ceasului, ci și de originalitatea acestei piese. Gândește-te că ceasul tău trebuie să dea unicitate ținutei și să atragă interesul celorlalți. Faptul că porți un ceas, în primul rând, și că este unul de calitate, în al doilea rând, va crea o percepție pozitivă în rândul celorlalți membri ai corporației.

stilul corporate

Sursa foto: Pinterest

Pantofi cu catarame în loc de șireturi

Imaginea unui gentleman depinde de pantofii pe care îi poartă. În acest caz, completează ținuta cu o pereche de monk-strap în locul pantofilor oxford sau derby. Aceștia vor da costumului un aer italian discret iar tu vei câștiga priviri admirative. Însă păstrează șosetele în zona neutră. Evită șosetele colorate, abordate de obicei de italieni.