Călătoriile cu buget redus reprezintă una dintre provocările fiecărui travel addicted. Cu cât mai multe locuri vizitate, cu cât mai multe
Când Apple a lansat MacBook Air, la începutul lui 2008, lucrurile s-au schimbat în zona tehnologiei. O bucată de aluminiu, care cântărea în jur
În cazul în care călătorești o dată pe an sau în cazul în care o faci de 20 de ori, petrecându-ți timpul între avioane și hoteluri, e esențial să
Când e vorba de Amsterdam, sigur ai auzit deja de biciclete și brânză, însă noi îți spunem că e mult mai mult decât atât. Este un oraș care,
Dacă te întrebi pe unde să te mai plimbi în perioada următoare, noi îți recomandăm Amsterdam. Olandezii știu cu siguranță cum să se bucure de
Italia ascunde tot felul de surprize, de la cele culinare, la lucrări spectaculoase ale naturii. Azi îți vom face cunoștință cu Puglia, regiunea
Ești un tip căruia nu-i place munca într-un birou și-și dorește un job aflat într-o continuă mișcare? Atunci poate că e momentul să te întrebi
Kingston Digital Europe Co LLP, afiliată la compania Kingston Technology Inc., liderul mondial independent în produse de memorie, prezintă topul
România, Bulgaria şi Turcia rămân şi anul acesta destinaţiile preferate de romani pentru sărbătorile pascale. Începând cu 2014, Paştele în Cipru
Anul acesta, Moş Nicolae este mai generos ca oricând! În desaga lui încărcată găsim reduceri de până la 1000 euro la pachetele de Revelion, la
Paralela 45 participă anul acesta pentru al 15-lea an consecutiv la World Travel Market 2014, cel mai important târg de turism din lume, ce va
Spre deosebire de femei, bărbații au “aparent” mai puține soluții vestimentare la îndemână și o garderobă orientată către latură practică. Mai
Dacă sunteți în căutarea unei destinații de travel inedite pentru week-end vă recomandăm refugiu Gervasutti în Alpi Italieni, loc care vă va
Dacă pentru mulți metroul și stațiile acestuia sunt locuri mai puțin salubre, cu siguranță de azi își vor schimba opinia după ce vor vedea