Probabil ai auzit de vinul de Madeira, dar nu ai avut ocazia să-l guști niciodată. După cele pe care le vei citi mai jos, te rugăm să-l cauți,
Când ne gândim la un pahar de vin roșu, automat ne gândim la un Cabernet Sauvignon. Acest vin de culoare roșu-închis și taninos este unul dintre
Când ne gândim la vinurile de calitate de pe Bătrânul Continent, atunci fără-ndoială că avem în vedere două „clasice”: Bordeaux și Burgundia,
Chardonnay este, adesea, cel mai cumpărat vin din lume, fiind tipul de vin preferat în foarte multe țări. Strugurii din soiul Chardonnay sunt de
Conform experților, miedul este cea mai veche băutură alcoolică din lume. Dovezile au fost găsite în vase de ceramică antice din China anilor
Peisajele fabuloase ale văii fluviului Douro, dealurile care se ondulează, luncile acoperite cu podgorii și meadrele apei – iată doar câteva
Odată cu sosirea verii, vinurile rosé preiau controlul. Rosé-urile sunt pur și simplu delicioase. Nu e urmă de îndoială în asta, iar cine nu le
Vinul are efecte pozitive asupra sănătății. Paradoxal, aceasta poate fi o veste bună pentru băutorii de vin, care s-ar auto-învinovăți că-l
Tuturor ne place ca în sezonul rece să ne bucurăm de o ceașcă de vin fiert, în special atunci când afară iarna a pus stăpânire pe tot ce mișcă
Orice bărbat își dorește să facă impresie într-un restaurant de clasă. Impresie legată de cunoștințele lui din domeniul gastronomic și în special
Poate că pentru unii lumea vinului pare misterioasă și intimidantă. Nu oricine e „cunoscător”, deși tot mai mulți își arogă această etichetă,
Sunt doi factori care diferențiază vinul rosé de vinul blush (tipul acela de vin alb-roz, cu gust fructat). Dulceața și faptul că vinul rosé
Există o mare varietate de cocktailuri, aperitive și băuturi de care te poți bucura într-o zi de vară, în timp ce stai în curte sau pe plajă cu
Tuturor ne place să bem un vin bun. Cumpărăm vin, dăruim vin, consumăm vin. Și chiar dacă nu suntem prieteni foarte buni cu Bachus, e imposibil