Top 10 cele mai frauduloase alegeri din istorie

Academia Barbatilor

Duminică mergem la vot și, de această dată, sperăm că o vom face într-un număr cât mai mare. Alegerile reprezintă una dintre cele mai mari și importante „arme” ale democrației, una pe care o avem în propriile buzunare, dar de care unii decid că nu e cazul să facă uz. Deși această armă poate schimba, de multe ori în bine, destinul unei națiuni.

De-a lungul istoriei au existat, însă, multe cazuri în care alegerile au fost marcate de violențe, fraude, acte de corupție. Iar rezultatul lor a însemnat exact reversul a ceea ce ar trebui să însemne democrația. Mai jos trecem în revistă 10 cazuri de alegeri fraduloase, care au marcat în mod negativ momentele respective, cu consecințe dezastruoase.

10 Alegerile prezidențiale din SUA, 2000

alegeri frauduloaseRenumărarea voturilor în statul Florida, cel care avea să decidă viitorul președinte al Americii, a decis rezultatul final al controversatelor alegeri din anul de grație 2000. George W.Bush, a devenit al patrulea președinte din istoria Americii care nu a câștigat pluralitatea votului popular, iar dezbaterile de după alegeri au fost marcate de numeroase sondaje și studii care au relevat opinii contradictorii asupra a cine ar fi trebuit în mod real să fie învingătorul: Al Gore.

9 Alegerile generale din Peru (2000)

alegeri frauduloaseAlegerile generale din Peru, desfășurate în anul 2000, au fost extrem de controversate și considerate în mod evident fraudulate. Președintele în funcțiune, Alberto Fujimori, a câștigat al treilea său mandat. Dar alegerile au fost viciate, fiind, de fapt, neconstituționale, marcate de mită pe scară largă și părtinitoare. Alejandro Toledo a boicotat al doilea tur de scrutin, cel în care peste două treimi din buletinele de vot au fost declarate invalide. În cele din urmă, Fujimori a cerut noi alegeri, a părăsit țara și și-a trimis demisia prin fax, dintr-un hotel din Japonia.

8 Alegerile prezidențiale americane, 1876

Acestea au fost, fără-ndoială, cele mai controversate alegeri din istoria Americii (candidații au fost Samuel J.Tilden și Rutherford B.Hayes), fiind rezolvate în final de ceea ce s-a numit Compromisul din 1877. Acesta a fost o înțelegere informală și nescrisă, care a tranșat alegerea președintelui, a scos trupele federale din politica statală a Sudului și a încheiat Reconstrucția.

7 Alegerile generale din Uruguay, 1971

Rezultatele alegerilor generale din Uruguay, din anul 1971, au fost extrem de strânse și de controversate. Candidatul Juan Maria Bordaberry a câștigat cu mai puțin de 13.000 de voturi, însă acuzațiile de fraudă electorală în unele circumscripții au fost numeroase și au arătat că Bordaberry a făcut uz de forța militară pentru a-i determina pe civili să voteze în favoarea lui. Aceste acuzații s-au dovedit a fi adevărate abia câțiva ani mai târziu, când Bordaberry a dizolvat Adunarea Generală, devenind un dictator militar în toată puterea cuvântului.

6 Alegerile prezidențiale din Filipine, 1986

alegeri frauduloaseFraude și violențe – acestea au fost cele două elemente care au marcat alegerile prezidențiale din Filipine, în anul 1986. Delegația de Observatori Internaționali a concluzionat că scrutinul din 7 februarie nu a fost liber și democrat. La scurt timp după alegeri a urmat așa numita Revoluție a Puterii Populare, în care mai mult de două milioane de filipinezi, precum și personalități politice și militare, laolaltă cu grupuri religioase, au protestat intens în capitala Manila.

5 Alegerile generale din Burma, 1990

27 mai 1990 trebuia să reprezinte o zi glorioasă în istoria sistemului politic al statului Burma, fiindcă atunci se organizau primele alegeri multipartite din ultimii peste 30 de ani, după ce țara fusese condusă de o dictatură militară. Și totuși, în ciuda victoriei clare a Partidului Democratic, care a câștigat 392 din cele 492 de locuri în viitorul Parlament, junta militară a refuzat să recunoască rezultatul și să respecte votul poporului, anulând alegerile și continuând să conducă țara până în anul 2011.

4 Alegerile legislative din Algeria, 1991

alegeri frauduloaseSe pot face liste întregi legate de motivele pentru care alegerile algeriene din 1991 au fost frauduloase, dar simplul fapt că ele au fost suspendate după primul tur de către o facțiune militară, spune totul. A urmat Războiul Civil Algerian, care, estimativ, a fost marcat de pierderea unui număr de vieți ce variază între 44.000 și 150.000. O poveste tristă.

3 Alegerile generale din Mexic, 1988

În timpul numărării voturilor, guvernul a pretins că sistemul informatic a căzut, menționând o „prăbușire a sistemului”. Deși primele rezultate indicau victoria clară a lui Cardenas, după ce computerele au fost „reparate”, Salinas, oponentul său politic, a obținut o victorie surprinzătoare, la o distanță mică.

Câțiva ani mai târziu, fostul președinte mexican Miguel de la Madrid, a declarat într-un interviu pentru New York Times, că alegerile generale din 1988 au fost fraudate, pentru a se oferi victoria Partidului Instituțional Revoluționar, iar la trei ani după alegeri buletinele de vot au fost arse pentru a se înlătura orice urmă a fraudei.

2 Referendumul din Kansas (1855)

Acestea au fost cele mai sângeroase și violente alegeri din istoria Statelor Unite, fiind considerate de mulți istorici drept cele care au declanșat Războiul Civil American. Alegătorii trebuiau să decidă dacă statul Kansas va aboli sau nu sclavia, iar opiniile contradictorii au degenerat în violențe post-electorale soldate inclusiv cu o strașnică mamă de bătaie pe care un congressman a aplicat-o unui senator.

1 Alegerile generale din România, 1946

alegeri frauduloaseAlegerile din 1946 s-au soldat cu victoria Partidului Comunist Român (PCR) și a aliaților săi din Blocul Partidelor Democrate. Ele s-au desfășurat, conform observatorilor occidentali, într-o atmosferă strict militarizată, fiind raportate o sumedenie de fapte de intimidare și abuzuri electorale împotriva susținătorilor partidelor istorice, PNL și PNȚ. În mod normal, Partidul Național Țărănesc ar fi întrunit de unul singur suficient de multe voturi cât să câștige alegerile fără aliați, dar rezultatele oficiale au consfințit victoria zdrobitoare a stângii.

Aceste alegeri au marcat sfârșitul regimului monarhic al României și intrarea în neagra perioadă a comunismului, care avea să se sfârșească peste 43 de ani, odată cu Revoluția din 1989.

Citește și: 7 cărți care îmbunătățesc cultura generală