Top 10 destinații pentru distracție în Europa

Academia Barbatilor

E vară și ce poți să faci mai abitir vara decât să te distrezi? Ce presupune distracția vara? Înot, plajă, cocktailuri, petreceri, festivaluri și așa mai departe. Dacă încă nu te-ai hotărât pentru un loc în care să-ți consumi energiile în această vară, aruncă o privire la lista noastră cu cele mai bune 10 destinații pentru distracție în Europa.

Hvar (Croația)

destinații pentru distracții
Foto: suncanihvar.com

Frumoasa insulă croată Hvar e recunoscută pentru viața de noapte extrem de colorată. Orașul are un vibe special și niciodată nu vei ajunge în situația de a te întreba unde să mergi. Petrecerile țin toată noaptea iar turiștii pot alege dintre multe opțiuni, de la restaurante la pub-uri în Stari Grad și Vrboska, care sunt locuri ceva mai liniștite, până la fantasticele cluburi din orașul Hvar. Ca și cum n-ar fi fost suficient, Hvar are și unele dintre cele mai frumoase plaje din Europa.

Cele mai bune cluburi: Pink Champagne, Lola Bar, Carpe Diem, Sidro

Salonic (Grecia)

destinații pentru distracții
Foto: Pixabay

Al doilea cel mai mare oraș al Greciei e foarte stilat și are multe hoteluri butic foarte cool. Grecia e o destinație de vacanță, iar românii o știu, probabil, cel mai bine, prin urmare nu e o surpriză că Grecia are multe orașe care propun o viață de noapte agitată, de la micile cafenele până la cluburile bouzoukia, care pompează muzică la maxim. Înainte de petreceri, vizitează și locurile frumoase din Salonic, precum bisericile bizantine, muzeele și plajele din vecinătate.

Cele mai bune cluburi: La Rosa Negra Latin Club, Hoppy Pub, Tango Bar, Room 63

Budapesta (Ungaria)

destinații pentru distracții
Foto: ibikebudapest.com

Istoricul oraș al Ungariei este unul dintre cele mai populare orașe europene atunci când vine vorba de distracție. Noaptea, capitala debordează de muzică, alcool și efecte stroboscopice. Barurile cele mai bune sunt găzduite de clădiri istorice, dar sunt foarte confortabile și oferă băuturi delicioase la prețuri mici. Nu uita să participi la una dintre „petrecerile la băi”, care se țin în popularele băi termale budapestane Szechenyi (foto).

Cele mai bune cluburi: Blue Bird Karaoke, Liget, Tutu

Praga (Cehia)

destinații pentru distracții
Foto: Pixabay

E posibil ca Praga să fie cel mai ieftin loc din această listă și există un mod de bază în care te poți bucura de acest oraș: berea. Desigur, scena de clubbing este, la rândul ei, extraordinară: sunt cel puțin 10-15 cluburi mari, care își închid porțile la răsăritul soarelui. Dar cultura de pub este de-a dreptul fascinantă. Sunt nenumărate baruri underground, grunge sau de altă natură, care au inclusiv ringuri de dans, cu muzică electronică. De asemenea, Praga este gazda celui mai mare club al Europei Centrale, Karlovy Lazne.

Cele mai bune cluburi: Cross Club, M1 Lounge, Dejavu Music Club, Karlovy Lazne

Barcelona (Spania)

destinații pentru distracții
Foto: blog.apartmentbarcelona.com

Barcelona e orașul ideal pentru păsările de noapte. Nu se întâmplă nimic până la ora 2 noaptea, indiferent că ești turist sau localnic. Lumea cinează până la miezul nopții apoi… boom! Petrecerile se țin lanț până dimineața, după care se doarme până la 2 p.m. Giuvaierul spaniol a setat cele mai înalte standarde pentru viața de noapte europeană, oferind, practic, orice, de la swing la salsa. Fiecare club are caracteristici unice, pe care trebuie să le descoperi de unul singur.

Cele mai bune cluburi: City Hall Club, La Terrazza, Razzmatazz

Amsterdam (Olanda)

destinații pentru distracții
Foto: getyourguide.com

Cum să nu incluzi Amsterdam în această listă? Orașul care oferă, practic, orice, de la festivaluri dance la cluburi pentru toate gusturile, de la techno și house la dub step și hip-hop. Celebrul Red Light District se aglomerează cu turiști pe timp de noapte iar acolo distracțiile prind alte forme și culori. Cele mai bune zone de clubbing sunt Rembrandtplein și Leidseplein, deși cluburi sunt în tot orașul, inclusiv lângă Red Light District și Spui.

Cele mai bune cluburi: Sugarfactory, De Heeren van Aemstel, Bourbon Street, Club Air

Pag (Croația)

destinații pentru distracții
Foto: dirtydiscoradio.com

Cunoscută drept „Ibiza croată”, insula Pag este una dintre destinațiile favorite ale petrecăreților europeni și chiar din întreaga lume. Ape limpezi și cristaline, prețuri relativ ieftine și o viață de noapte fantastică – toate astea se întâmplă pe cunoscuta plajă Zrce. Poți încerca jet-ski-ul, bungee jumping-ul, petrecerile pe bărci, voleiul, piscinele – toate sunt înconjurate de cluburi de clasă într-o atmosferă marină de excepție.

Cele mai bune cluburi: Papaya, Big Yellow House Bar, Noa

Ayia Napa (Cipru)

destinații pentru distracții
Foto: Travels And Twins

Deși nu foarte cunoscută printre europeni, stațiunea cipriotă Ayia Napa este o destinație de top pentru petreceri, dispunând de peste 80 de cluburi și baruri, motiv pentru care aici există câte ceva pentru orice gust. Cluburi în care să asculți dance, hip hop, reggae, rock și indie se află în întreaga zonă, multe dintre ele fiind pe plajă. Noaptea, cea mai aglomerată zonă de clubbing este piața principală și bulevardul Ayia Mavris.

Cele mai bune cluburi: Red Square Bar, Arbat, Soho Club, Castle Club

Mykonos (Grecia)

destinații pentru distracții
Foto: Discover Greece

Insula Mykonos se află în Marea Egee și e recunoscută drept una dintre capitalele nebune ale petrecerilor europene. Frumusețea naturală a insulei și stilul de viață luxos, încadrat în superba arhitectură cicladică, atrag mii de turiști care vin să viziteze plajele frumoase și să se bucure de scena petrecerilor de pomină care se țin în insula Mykonos.

Cele mai bune cluburi: Scarpa Bar, Paradise Club, Vicolo Bar, Madon

Ibiza (Spania)

Foto: Ibiza Rocks

În mod cert, acesta e primul loc care-ți vine în minte atunci când cineva rostește cuvântul „petrecere”. Și nu degeaba. În Ibiza sunt trei resorturi principale de clubbing: Playa d’en Bossa, pe coasta de est, cu plaje fantastice și viață de noapte vibrantă, San Antonio, pe coasta de vest, locul în care poți vedea cele mai frumoase apusuri și unde se află numeroase baruri de top și orașul Ibiza, unde găsești magazine, restaurante și foarte mulți turiști.

Cele mai bune cluburi: Pacha, Es Paradis, Tropi, Amnesia, Privilege

Citește și: 7 locuri secrete de vizitat în Grecia