Top 5 escape room-uri din București

Academia Barbatilor

Escape room-ul este unul dintre cele mai cool mijloace de petrecere a timpului liber împreună cu prietenii, cu familia sau cu colegii de serviciu. Rezolvarea unui puzzle dintr-o cameră de evadare e o activitate distractivă, intrigantă și stimulantă. Conceptul de escape room presupune o cameră cu o anumită tematică, în care ești introdus alături de alți membri ai „echipei” tale și, într-un timp limitat, trebuie să faci tot posibilul să evadezi din încăpere, rezolvând tot felul de puzzle-uri din indiciile pe care le găsești în jurul tău.

Ai nevoie de gândire analitică, de spirit de observație, de atenție, de inteligență, de capacitatea de a lucra în echipă și de multe alte lucruri. Dacă nu ai experimentat încă un escape room, e momentul s-o faci. Orașele sunt pline de asemenea camere, iar mai jos noi îți facem 5 sugestii pentru cele mai bune escape room-uri din București.

Escape Arena

Escape Arena propune una dintre cele mai interesante camere de escape din București: Ultima aventură a lui Indiana Jones. Ideea e că Indiana Jones a plecat în căutarea Sfântului Graal, dispărând de ceva timp, fără ca nimeni să-i dea de urmă. Studenții lui trebuie să plece în căutarea profesorului, pornind de la un singur lucru: jurnalul pe care Indiana Jones l-a uitat pe birou. După căutări îndelungate, în urma descifrării notițelor din jurnal, vei găsi templul în care Indiana a fost văzut intrând ultima oară. Trebuie să afli ce s-a întâmplat cu el, înainte ca templul să se prăbușească și să rămâi captiv pe viață.

Jocul durează 75 de minute, poți face rezervări în fiecare zi, iar prețurile diferă în funcție de ziua săptămânii și de intervalul de timp.

Adresa: Șos. Panduri nr. 26, sector 5

Troll Escape Rooms

escape room-uri bucurești

La Troll Escape Rooms poți alege între două camere: The Bike Room (dificultate medie, 2-6 jucători) și The Virus (dificultate ridicată, 2-6 jucători). În curând va fi disponibilă și o a treia cameră, The Arcade.

În The Bike Room joci rolul unui membru din echipa de ciclism care tocmai a aflat de un concurs pe munte, ce stă să înceapă. Pentru a participa, ai nevoie de echipament de protecție care se găsește într-un atelier de biciclete. Doar că e weekend și toate atelierele sunt închise. Noroc că ai un prieten care are un atelier și care te trimite acolo, spunându-ți să ai grijă să nu lași ușa să se închidă în spatele tău, fiindcă rămâi blocat în interior. Evident că uiți de acest lucru, așa că ai la dispoziție 60 de minute ca să găsești o soluție pentru a găsi ce-ți trebuie și a ieși din atelier.

The Virus e o cameră de evadare de dificultate mai ridicată: în 1995, Dr. Karl Friedmann, liderul departamentului de Virusologie al unui institut de cercetare e concediat, după o serie de eșecuri. Nemulțumit, doctorul scornește un plan diabolic pentru a-și recupera job-ul, creând un virus letal pe care îl împrăștie în toată lumea, urmând ca după o vreme el însuși să aducă antidotul și să pozeze în erou. Doar că planul eșuează și el, doctorul, e contaminat cu propriul virus, fiind ucis. Iar planeta e pe cale să se contamineze cu virusul care devine activ într-o oră. Antidotul e în laborator, iar tu și prietenii tăi sunteți ultima speranță a omenirii: intrați în laborator, luați antidotul și scăpați la timp, pentru a salva planeta.

Adresa: Blv. Nicolae Bălcescu nr.9, sc.A, et. 1, apt. 2

The Void Escape Room

The Void promite că duce conceptul de Escape Room la un alt nivel de entertainment, folosind puzzle-uri cu design-uri inovatoare și automatizări hi-tech, teme cu decoruri unice, coloane sonore originale și scenarii horror care-ți scot peri albi. O experiență captivantă în fiecare dintre cele două camere pe care le ai la dispoziție: Madhouse și Coven.

În Coven (2-8 jucători, 73 minute, 90 lei jocul + 40 lei de persoană) explorezi o zonă rurală de lângă un sat izolat la poalele munților, când te surprinde furtuna și ești nevoit, împreună cu prietenii tăi, să vă adăpostiți într-o casă ce pare părăsită. Doar că, odată intrați, ușa se închide în spatele vostru și lumea abandonată din interior vă terorizează, făcându-vă să rezolvați enigmele pentru a nu vă ajunge trecutul din urmă.

Dincolo, în Madhouse (2-6 jucători, 60 lei jocul + 40 lei de persoană), David, personajul principal, e prizonierul propriei minți, evenimentele groaznice din copilărie răpindu-i bucuria vieții și trimițându-l într-un spital de nebuni. Acolo unde te internezi și tu, încercând să-l salvezi pe bietul David.

Adresa: Str. Pitar Moș 21, sector 1

The Codex

escape room-uri bucurești

La The Codex găsești nu mai puțin de 5 camere (dintre care una este pentru copii), fiecare având câte un scenariu și o misiune captivantă, aducându-ți mistere, provocări și decoruri care te transpun în lumi speciale. Evident, cu un timp limitat, în care trebuie să reușești să evadezi.

Not another vampire story (2-6 persoane, min. 18 ani) te aduce în Transilvania, în lumea lui Dracula, Vlad având nevoie de ajutorul tău pentru a recupera un obiect valoros din castelul părinților. Prohibition – Al Capone’s Speakeasy (2-5 persoane, min. 16 ani) te transferă peste Ocean, în capitala Mafiei, infiltrându-te în banda lui Al Capone. Pentru a ajunge însă acolo, trebuie să demonstrezi că meriți, îndeplinind o misiune din care să scapi cu viață.

Secret Society (2-6 persoane) te teleportează într-un castel medieval, în care ești înconjurat de obiecte și simboluri misterioase – o societate secretă care te obligă sa treci proba de inițiere ca să poți evada. Can you get away with murders (4-16 persoane) și The Detectives (10-18 persoane, maxim 16 an) sunt celelalte două camere de evadare.

Jocurile au prețuri diferite (de la 60 la 140 lei), la care se adaugă 40 de lei / persoană.

Adresa: Str. Traian nr. 109, sector 2

LOCKEDup

escape room-uri bucurești

Camerele de evadare LOCKEDUp se joacă în echipe de la 2 până la 6 participanți, iar un joc durează 60, 75 sau 90 de minute, în funcție de cameră.

Cele 6 camere se află în trei locații diferite (v. adresele) și poți alege o aventură între: Criminal Mind (pe post de psiholog criminalist care trebuie să-și salveze sora răpită), The Blacklist (în rolul unei foste angajate FBI care trebuie să facă echipă cu niște criminali), Chernobyl Reactor (ca specialist de la Reactorul 4, înainte de marele dezastru nuclear), Jigsaw Puzzle (un escape room tehnologizat în care trebuie să găsești antidotul gazului neurotoxic), Paranormal Activity (o casă bântuită în care trebuie să rezolvi puzzle după puzzle) și Lord of the Rings (inspirat din filmul cu același nume, în care fiecare obiect poate fi o piesă din puzzle-ul unei povești).

Fiecare joc are un tarif diferit (de la 50 la 100 lei), la care se adaugă 40 de lei de persoană.

Adresa: Str. Matei Voievod nr. 124, sect.2 (The Blacklist și Criminal Mind), Str. Săgeții nr. 6, sect. 2 (Chernobyl Reactor 4 și Jigsaw Puzzle), Str. Arcușului nr.19, sect. 3 (Lord of the Rings și Paranormal Activity).

Foto feature: thevoid.ro

Citește și: Unde să joci golf în București. 10 lucruri interesante despre golf