Top 5 insule uimitoare de vizitat o dată în viață

academia barbatilor

Cel mai popular trend în călătorii îl reprezintă vacanțele în insule, petice de pământ în mijlocul apelor care oferă acel paradis la care visăm cu toții. Pentru noi, românii, cele mai ușor accesibile sunt insulele grecești, cele croate sau cele spaniole. Însă pentru cei care vor să exploreze și mai departe, listăm aici un top 5 insule de o frumusețe uimitoare, răspândite în întreaga lume.

Insulele Whitsundays, Australia

Marea Barieră de Corali reprezintă cel mai întins sistem de recife de corali unde trăiesc peste 1600 de specii de pești și mamifere marine, printre care balene, pisici de mare, caracatițe sau delfini. Exact în mijlocul acestei minuni naturale se află cele 74 de insule Whitsunday, dintre care patru sunt considerate rezervații naturale protejate. Poți alege luxul unu resort precum Insula Hamilton și poți închiria un hidroavion sau un elicopter pentru a admira faimoasă inimă de corali și frumusețile acestui paradis insular.

top 5 insule
Sursa foto: Pinterest

Insula lui James Bond din sudul Tailandei

O stâncă ascuțită calcaroasă se ridică dramatic din apele de smarald din Phang Nga Bay. Se pare că ai ajuns în insula James Bond sau Koh Tapu. Se numește astfel pentru că aici au fost filmate scene pentru două filme din seria 007 – The Man with the Golden Gun (1974) și Tomorrow Never Dies (1997). Pentru cei dornici să trăiască viața ca-n filme, excursiile cu vaporul către faimoasa insulă pornesc din Phuket, Khao Lak și Krabi. Vei putea explora lagune secrete, peșteri în mare și sate plutitoare.

top 5 insule
Sursa foto: Pinterest

Insula Santa Lucia din Marea Caraibilor

Numită și Elena Indiilor din Vest, ca o aluzie la frumusețea Elenei din Troia și listată în patrimoniul UNESCO pentru cei doi Pitoni gemeni – Gros Piton și Petit Piton – două conuri vulcanice înalte de 797 și 750 de metri care reprezintă principalele puncte de atracție din zonă, insula Santa Lucia te cucerește prin frumusețe. Păduri tropicale alternate cu cocotieri, bananieri, mango și papaya, plaje cu nisip argintiu strălucitor, ruine spectaculoase și băi de nămol natural bogat în minerale, toate creează un peisaj încântător.

top 5 insule
Sursa foto: Pinterest

Insula Hvar din Croația

Cu o istorie ce datează din epoca de piatră, insula Hvar te impresionează prin orașul înconjurat de ziduri din secolul al XIII-lea și dominat de acoperișurile de țiglă roșie, prin ruinele Stari Grad Plain care au fost introduse în patrimoniul UNESCO în 2008, prin munții semeți, podgoriile bogate și lanurile de lavandă. Te poți îmbarca pentru o excursie pe marea Adriatică pentru a înota în peșterile acvatice, a face snorkeling sau pentru a ajunge pe plajele secrete ale insulei.

top 5 insule
Sursa foto: Pinterest

Insulele Cook din Pacificul de Sud

Un arhipelag de 15 insule situate în Pacificul de Sud, cu plaje cu nisip fin, palmieri mai înalți decât orice acoperiș din zonă, munți împăduriți care punctează orizontul, localnici bronzați în pareo care cântă la ukulele, bărci cu podea de sticlă care te poartă să vezi frumusețile subacvatice, așa ar putea fi descrise în câteva cuvinte Insulele Cook. Te poți caza în bungalow-rile pe apă din Aitutaki iar pentru distracție, poți merge într-un safari montan în insula principală Rarotonga.

top 5 insule
Sursa foto: Pinterest