Top 7 platforme online pentru scriitorii începători

Academia Barbatilor

Ernest Hemingway a spus cândva că „cel mai greu lucru la un roman este să-l termini”. Cei care doresc să devină scriitori și au trecut deja peste câteva etape în acest sens, probabil au învățat deja acest lucru. Cei care se află, însă, la linia de start, au o altă problemă: cum să înceapă?

Ce presupune însă profesia de scriitor? Ce fel de responsabilități ar trebui să ai, în caz că există așa ceva? E o ocupație ce atrage mulți tineri care cred că au ceva de spus în scris și care visează cu ochii deschiși la gloria scriitorilor de renume. Sau măcar la cea a lui Andrei Ciobanu, cel care s-a umplut de bani de pe urma romanului său. Cum… cine-i Andrei Ciobanu? Lasă că-ți explică Ramona. Cum… care Ramona? Cea care i-a fost muză.

Jack London și-a găsit steaua norocoasă în timpul vieții (spre deosebire de mulți alți contemporani talentați de-ai lui, care au fost răsplătiți abia după moarte), dar și-a tratat profesia mai degrabă ca pe o oportunitate de a face bani decât ca pe propriul lui copil de suflet. De ce? Pentru că această ocupație, oricât ar părea unora de facilă, presupune o enormă uzură a minții și a organismului.

Dacă vrei să devii un scriitor profesionist ar trebui să începi cu lucrurile mărunte. Poți lucra mai întâi o perioadă ca jurnalist sau ca blogger. Să nu uităm că însuși Hemingway a lucrat la un ziar înainte de a face pasul către cariera de scriitor. Nu te descuraja dacă la începutul carierei vei da peste multe obstacole.

Blogging-ul e o soluție temporară, și o poți aborda, dar sunt mulți bloggeri pe piață – asta nu înseamnă că sunt și scriitori. Învață zi de zi ce presupune profesia de scriitor. Iar pentru asta, ai mai jos cele mai bune resurse online, pentru scriitorii începători:

1 MasterClass

resurse scriitori începători

Începem cu site-ul unde poți bune bazele cele mai importante pentru profesia de scriitor: MasterClass. Fundația și primul nivel, cel mai de jos. Vizitează acest site dacă singurul lucru pe care îl cunoști despre scris este că nu știi să scrii. Vei da aici peste experți incredibil de talentați în a te ajuta să faci primii pași în literatură.

Malcolm Gladwell, Aaron Sorkin, James Patterson și Shonda Rhimes sunt doar câteva dintre numele mari care au avut sau au cursuri pe MasterClass. Caută cursurile de writing și nu mică-ți va fi mirarea să constați, după ce faci unul dintre ele, că lumea ți se schimbă complet.

2 Gutenberg

resurse scriitori începători

Cărui scriitor nu-i place să citească? Poate doar unuia prost. Orice persoană care are o dorință acerbă de a așterne pe hârtie literatură sau poezie, este, înainte de toate, un cititor compulsiv. Așa că, dacă ești în postura de a te forța ca să citești… nu prea ai opțiuni. Ori lași la o parte ambiția fără sens de a deveni un scriitor de renume, ori te auto-convingi cumva că cititul e esențial în acest sens.

Sigur, poți citi o mulțime de cărți, după cum îți poți cumpăra e-book-uri pentru a le citi de pe e-readere. Ia însă în calcul și Gutenberg , o platformă foarte reprezentativă pentru arta modernă a scrisului. Reține: cu cât citești mai mult, cu atât vei fi un scriitor mai bun. Gândește-te că, de pildă, cei patru beatlesi erau mari fani ai muzicii înainte de a ajunge celebri. Van Gogh era un mare admirator al artei, înainte de a începe el însuși să picteze. Și exemplele pot continua.

3 The Pulitzer Prize

resurse scriitori începători

Premiul Pulitzer este visul oricărui scriitor, acesta reprezentând marea confirmare a faptului că talentul său este transformat în operă de artă. Site-ul The Pulitzer Prize e o inspirație pentru oricine, de aici având acces către multe opere literare considerate la creme de la creme.

4 Story Grid

resurse scriitori începători

Care crezi că e cea mai importantă parte a unui roman sau a unei povestiri scurte? Dialogurile? Personajele? Emoțiile? Toate aceste elemente sunt esențiale, dar atunci când te afli la începutul călătoriei trebuie să acorzi o atenție deosebită structurii textelor tale. Felului în care sunt organizate paragrafele și capitolele, pentru a avea impactul psihologic subliminal asupra cititorului. Pentru că acestuia îi va plăcea romanul dacă acesta are o structură prietenoasă. Toate aceste lucruri, și multe altele, le afli pe site-ul Story Grid, care își auto-definește rolul în mod simplu: cum să scrii ficțiune.

5 Writer’s Digest

resurse scriitori începători

Writer’s Digest e un site profesionist, incredibil de folositor pentru scriitorii începători, care are un tag line pe măsură: Scrie mai bine, fii publicat. Aici găsești mii de informații interesante, care-ți vor îmbogăți cunoștințele despre această profesie. Vei vedea care sunt noile tendințe în literatură și vei citi articole de critică literară de mare calitate. Printre altele, te poți abona la revista Writer’s Digest sau la newsletter-ul lor gratuit.

6 Agonia

resurse scriitori începători

Agonia este unul dintre cele mai vechi site-uri românești care publică texte de la oricine dovedește că are cât de cât talent literar. Chiar dacă grafica site-ului a rămas, din păcate, mult în urmă, el continuă să fie foarte vizitat de către cei care au ceva de arătat în scris. După ce îți faci cont, ajungi să poți publica pe site doar dacă dovedești că ai acel „ceva” care poate stârni o reacție pozitivă.

După ce reușești să ajungi în grațiile admin-ilor și ți se permite să publici fără să treci prin furcile lor caudine, textele tale pot primi comentarii – bune sau rele – și există inclusiv un sistem de rating oferit de un grup restrâns de oameni, care îți pot sălta textele ca vizibilitate, pentru a primi felicitările tuturor. Agonia e o platformă stufoasă, pe lângă posibilitatea de a-ți testa talentul, aici găsind și o mulțime de texte literare, critici, traduceri, poezii etc.

7 Liternet

resurse scriitori începători

Liternet, un alt site cultural românesc de prestigiu, cu o vechime considerabilă în online-ul autohton, este un excelent spațiu în care scriitorii aflați la început de drum pot găsi resurse extraordinare. Funcționând inclusiv ca editură online, cu categorii bine definite, Liternet are o secțiune – Atelier – care găzduiește textele scriitorilor talentați, unii dintre ei aflați chiar la debut.

Citește și: 7 cărți esențiale pentru orice bărbat