Topul celor mai bogați fotbaliști din lume

Academia Barbatilor

Fotbalul e sportul rege în multe țări, iar per total se practică în peste 200 dintre țările lumii, existând mai mult de 250 de milioane de oameni care pot fi numiți… fotbaliști. Totodată, fotbalul e unul dintre cele mai urmărite sporturi la televizor, el devenind de multă vreme o adevărată industrie, care produce bani pe bandă rulantă. De aceea, nu e de mirare că în ziua de azi există mulți fotbaliști care câștigă milioane de dolari anual, din contractele sportive, dar și din cele comerciale.

Pe măsură ce citești, probabil că-ți vin în minte tot mai multe nume de fotbaliști care câștigă în fiecare săptămână mult mai mult decât tu câștigi într-un an. Chiar și fotbaliștii din România (care mai degrabă se pot numi, de multe ori, purtători de jambiere) câștigă mii de euro lunar, veniturile unora putând ajunge la cifre incredibile, comparativ cu veniturile medii de la noi.

Hai să vedem care e topul celor mai bogați 20 de fotbaliști din lume, în 2018, în acesta fiind incluși nu doar sportivi în activitate, ci și cei care s-au retras de ceva timp. Clasamentul e o compilație din topurile celor mai bogați oameni ai planetei, realizate anual de Forbes și Celebrity Net.

10 Kaka (Brazilia) – 95 milioane $

kaka cei mai bogați fotbaliști

Foto: YouTube

Kaka este un mijlocaș brazilian, care s-a retras în 2017, la vârsta de 35 de ani, după o carieră fantastică, în timpul căreia a trecut pe la cluburi uriașe, precum Milan și Real Madrid. Kaka a studiat la Colegio Batista Brasileiro și a început fotbalul la vârsta de 8 ani, primul său club profesionist fiind Sao Paulo, pentru care a semnat când a împlinit 15 ani. Brazilianul a cunoscut gloria la AC Milan, el devenind un adevărat simbol al „diavolilor” milanezi, atât în teren cât și în afara lui, Kaka fiind recunoscut drept un tip religios și cu un comportament ireproșabil.

9 Eden Hazard (Belgia) – 100 milioane $

cei mai bogați fotbaliști hazard

Foto: goal.com

Belgianul Hazard a început să joace fotbal la 4 ani și a devenit cel mai talentat fotbalist al generației sale, una cu care conaționalii lui se mândresc. Eden are 27 de ani, iar la seniori a jucat până în acest moment doar pentru două echipe: Lille și Chelsea, la ultima aflându-se din anul 2012. De altfel, Hazard are cel mai mare salariu din echipa londoneză, câștigând 200.000 de lire sterline pe săptămână.

8 Pele (Brazilia) – 100 milioane $

pele

Foto: GiveMeSport

Poate părea surprinzătoare prezența lui Edson Arantes do Nascimento în acest top, ba chiar pe un loc de frunte, câtă vreme el a evoluat în cu totul alte vremuri, în care fotbalul nu devenise o industrie, iar câștigurile erau mult mai mici. Dar Pele (acum în vârstă de 78 de ani) s-a retras în 1977, după ultimul sezon petrecut la Cosmos New York, din Statele Unite, având o avere uriașă. De altfel, ca senior, Pele a jucat doar pentru două cluburi: FC Santos (din 1956 în 1974) și Cosmos (1975-77), el neevoluând niciodată pentru un club european.

7 Francesco Totti (Italia) – 101,6 milioane $

cei mai bogați fotbaliști totti

Foto: Scroll.in

Dacă ești microbist, e imposibil să nu fi văzut ultimul meci al lui Francesco Totti la Roma, și modul în care zeci de mii de suporteri veniți pe Stadio Olimpico l-au aplaudat cu lacrimi în ochi. A fost una dintre cele mai impresionante retrageri ale unui fotbalist, iar acest lucru a venit pe fondul faptului că Totti a evolut în întreaga lui carieră de profesionist, din 1992 până în 2017, la un singur club: A.S. Roma, pentru care a adunat 619 prezențe și 250 de goluri. După retragere, Francesco a acceptat o funcție de conducere în cadrul clubului roman.

6 Wayne Rooney (Anglia) – 145 milioane $

cei mai bogați fotbaliști rooney

Foto: goal.com

Rooney și-a început cariera la Everton, în Premiere League, după care s-a transferat la Manchester United, devenind unul dintre jucătorii emblematici ai „diavolilor”, pentru care a evoluat în 393 de partide, în cursul a 13 ani. În 2017 s-a transferat înapoi la Everton, apoi a trecut Oceanul, ajungând la D.C. United, echipă la care joacă în prezent. Rooney s-a retras recent din naționala Angliei, al cărei căpitan a fost și pentru care a reușit 53 de goluri. La D.C.United, Rooney câștigă 2,75 milioane $ pe sezon.

5 Alexandre Pato (Brazilia) – 145 milioane $

cei mai bogați fotbaliști pato

Foto: Complete Sports Nigeria

O altă prezență surprinzătoare în acest top, având în vedere că brazilianul Pato nu este un nume de rezonanță în fotbalul mondial, ci doar un fotbalist foarte bun. Lucrurile se schimbă însă dacă ne gândim că el este la al treilea sezon în China, unde evoluează pentru Tianjin Quanjian, echipă care-l plătește cu nu mai puțin de 7 milioane de dolari pe an. De-a lungul carierei, Pato (acum în vârstă de 29 de ani) a evoluat pentru Corinthians, Sao Paulo, Milan, Chelsea și Villareal.

4 Dave Whelan (Anglia) – 220 milioane $

cei mai bogați fotbaliști whelan

Foto: Manchester Evening News

Cine și-l mai amintește pe Dave Whelan? Născut în 1936, Whelan a avut o carieră scurtă, împărțită în cei 10 ani între două cluburi mai degrabă minore: Blackburn și Crewe Alexandra. După ce și-a agățat ghetele-n cui, însă, Whelan a devenit un nume în fotbalul britanic, fiind vreme de 20 de ani președintele clubului Wigan Athletic. Este proprietarul stadionului DW Stadium, pe care-și desfășoară meciurile Wigan, și, totodată, e un personaj influent în fotbalul din Insulă.

3 Lionel Messi (Argentina) – 400 milioane $

cei mai bogați fotbaliști messi

Foto: AS

Dacă la capitolul fotbal, Messi își dispută supremația cu Cristiano Ronaldo, la cel al finanțelor, „puricele” a rămas un pic în urma portughezului (care este, însă, mai bătrân). În vârstă de 31 de ani, argentinianul a evoluat în întreaga carieră de seniori pentru un singur club: FC Barcelona, acolo unde câștigă 84 milioane de dolari pe an, cu tot cu bonusuri de performanță.

2 David Beckham (Anglia) – 450 milioane $

cei mai bogați fotbaliști beckham

Foto: news.sky.com

Beckham s-a retras în anul 2013, după o carieră fabuloasă, petrecută în mare parte la clubul său de suflet, Manchester United, dar și la alte cluburi uriașe, precum Real Madrid, Milan și Paris St.Germain. Un lord atât pe teren cât și în afara lui, un adevărat ambasador al stilului de bun gust, Beckham a știut întotdeauna cum să-și negocieze salariul despre care unii au afirmat că era prea mare pentru adevăratele sale calități fotbalistice. În anul 2004 el era desemnat drept cel mai bine plătit fotbalist din lume, iar acest lucru se reflectă în averea lui de azi, la care au contribuit din plin și contractele publicitare extrem de valoroase.

1 Cristiano Ronaldo (Portugalia) – 450 milioane $

cei mai bogați fotbaliști ronldo

Foto: goal.com

CR7, recunoscut de mulți drept cel mai bun fotbalist al lumii, titlu pe care-l împarte cu Lionel Messi, și-a început cariera în fotbalul mare la Sporting Lisasabona, acolo unde l-a avut antrenor pe Ladislau Boloni. A trecut apoi la Manchester United, unde a făcut istorie, după 6 sezoane transferându-se la Real Madrid, pentru care a evoluat 9 ani, în 2018 transferându-se la Juventus Torino. La Juve, portughezul câștigă 31 milioane de euro pe sezon, ceea ce înseamnă de trei ori cât al doilea cel mai bine plătit fotbalist din Serie A, Gonzalo Higuain, de la A.C. Milan, care are un salariu de „numai” 9,5 milioane.

Pentru cei care vor să știe cum arată următoarele 10 poziții ale topului, iată continuarea:

20 Rio Ferdinand (Anglia) – 75 milioane $

19 Willian (Brazilia) – 75 milioane $

18 Arjen Robben (Olanda) – 80 milioane $

17 Sergio Ramos (Spania) – 80 milioane $

16 Andres Iniesta (Spania) – 86 milioane $

15 Ronaldinho (Brazilia) – 90 milioane $

14 Zlatan Ibrahimovic (Suedia) – 90 milioane $

13 Didier Drogba (Coasta de Fildeș) – 90 milioane $

12 Gareth Bale (Țara Galilor) – 90 milioane $

11 Samuel Eto’o (Camerun) – 95 milioane $

Citește și despre 7 mari gentlemeni ai fotbalului