Trucuri dovedite științific că te pot face mai fericit

Academia Barbatilor

Uneori apar momente în care ești la pământ și nimic nu pare să te ridice de acolo. Toți trecem prin clipe din acestea, iar data viitoare când ai nevoie de ceva care să te motiveze, amintește-ți că există o mulțime de trucuri, ușor de folosit, care te pot face să-ți redobândești fericirea și starea de bine.

Fie că petreci timp cu câinele, faci voluntariat sau îți umpli casa cu plante, aceste modalități de îmbunătățire a bunei dispoziții te vor face fericit în cel mai scurt timp. Totul e dovedit științific.

1 Petrece timp cu animalul de companie

fericitPrezența ta fizică îl va face să sară (literalmente) în sus de fericire – și te va face și pe tine la fel de fericit. Un studiu realizat în 2009, publicat în revista Hormones and Behavior, a relevat  că petrecerea timpului liber în preajma câinilor poate crește nivelul de oxitocină, hormonul responsabil cu fericirea și atașamentul. În plus, e imposibil să nu ieși din starea de tristețe când un cățel se bucură că te vede.

Vrei un câine? Uite 7 rase de câini perfecte pentru un burlac

2 Mănâncă clementine

Dacă nu prea-ți plac citricele, e momentul să-ți schimbi părerea despre ele. Un studiu din 2005, publicat în revista Chemical Senses, a constatat că mirosul de clementine a provocat o stare de fericire intensă celor ale căror reacții au fost testate la adulmecarea diverselor arome. Fă rost de o clementină de fiecare dată când ai nevoie de ceva care să te binedispună instant. În plus, aceste fructe sunt bogate în vitamina C, prin urmare nu ai decât de câștigat.

3 Petrece timp de calitate cu oameni pozitivi

fericit

Foto: Pixabay

Ai observat vreodată cât de fericit ești după ce petreci timpul cu prietenii tăi binedispuși (în comparație cu cei negativiști)? Există o explicație științifică pentru asta. Un studiu din 2008, publicat în British Medical Journal, a constatat că fericirea este, de fapt, contagioasă. Autorii au spus că fericirea personală depinde foarte mult de cei din jurul tău, așa că petrece-ți timpul cu oamenii care te fac să te simți bine.

4 Pune accent pe o alimentație sănătoasă

Fructele și legumele fac minuni pentru nivelul de fericire al oricui. Și sunt la fel de bune ca înghețata. Într-un studiu publicat în revista Social Indicators Research, în 2012, cercetătorii au descoperit că există o legătură între consumul de alimente sănătoase și bunăstarea emoțională. Practic, cu cât mănânci mai multe porții de alimente sănătoase, cu atât eșți mai fericit. Are sens. Ținând cont de faptul că fructele și legumele sunt pline de vitamine și substanțe nutritive, acestea te vor face să te simți mult mai bine decât un desert plin de grăsimi și zahăr.

Citeșe și despre 7 alimente care te fac puternic și sănătos

5 Fii mai generos

E suficient să fii puțin mai generos decât de obicei, ca să te simți fericit. Un studiu din 2017, făcut de cei de la Universitatea din Zurich, a relevat că oamenii mai generoși sunt mult mai fericiți decât cei egoișți, chiar și atunci când își exprimă generozitatea doar în mod verbal. Atunci când faci o faptă bună pentru cineva, zona creierului asociată cu fericirea se activează instant.

6 Încearcă să meditezi

fericit

Foto: Pixabay

Există o mulțime de studii care arată cât de multe beneficii oferă meditația: scade nivelul de stres și te ajută să te relaxezi, dar te poate face și să fii cu adevărat fericit. Un studiu din 2008, publicat în Journal of Personality and Social Psychology, a constatat că dacă meditezi de cel puțin cinci ori pe săptămână, timp de doar 15-20 de minute, ai parte de o mulțime de emoții pozitive, între care și sentimentul de fericire.

7 Trage un pui de somn

Un scurt pui de somn după-amiaza te poate energiza, dacă simți că ești cu energia la pământ, dar în același timp te poate face și super-fericit. Un studiu realizat în 2007 de cercetătorii de la Universitatea din Nottingham a arătat că odihna într-un pat confortabil te poate face să simți tot felul de emoții pozitive și îți poate îmbunătăți starea generală.

8 Oferă-ți în mod constant provocări

Este ușor să ajungi să trăiești în rutină, iar plictiseala care se naște din aceasta poate duce la nefericire. Când simți nevoia să te binedispui, oferă-ți pur și simplu o provocare: dă-i creierului tău ceva nou de făcut și te vei simți mulțumit atunci când vei duce acel lucru la capăt.

9 Încearcă ceva nou

Continuând ideea de la punctul precedent, fă-o cât de des poți. În urma unui studiu, publicat în 2003 în Review of General Psychology, cercetătorii au descoperit că oamenii care au o mulțime de experiențe diferite sunt mai pozitivi și mai fericiți decât cei care nu prea au cu ce să se laude. Asta nu înseamnă că trebuie să cheltuiești o grămadă de bani, ci caută evenimente gratuite la care să participi sau nu refuza invitațiile primite.

10 Fă-ți prieteni

Indiferent dacă îți place să fii sociabil sau nu, o modalitate excelentă de a-ți îmbunătăți nivelul de fericire este să cunoști multă lume și să-ți faci noi prieteni. Un studiu din 2008, publicat în jurnalul Social Indicators Research, a constatat că cei care sunt mai activi din punct de vedere social – indiferent că se duc la cină cu prietenii sau la sala de sport – sunt mai fericiți decât cei care stau acasă și se uită la televizor de unii singuri.

Citește și despre câteva trucuri pentru a părea un bărbat mai atrăgător