Trucuri simple, care te vor ajuta să pari (și) mai inteligent

Academia Barbatilor

Nu, nu e în intenția noastră să-ți insultăm inteligența! Suntem convinși că toți cei care au ajuns „în” Academia Bărbaților au făcut-o pentru că sunt inteligenți și stilați. Dar, atât noi, cât și voi, nu suntem perfecți. Tânjim către perfecțiune, iar o parte importantă a acestei „călătorii” stă în mințile noastre. De multe ori, suntem ceea ce arătăm că suntem. Hai să arătăm cu adevărat că suntem inteligenți, folosindu-ne de aceste trucuri simple:

Păstrează tricoul pe tine

cum să pari inteligent

Foto: Eurosport

Probabil ai mers la sală în fiecare zi a anului pentru a-ți construi un trup care să concureze cu cel al lui Hulk. Dar nu e cazul să-l arăți, rupând tricourile de pe tine! Profesorul Kurt Gray, de la Universitatea Maryland, a descoperit că persoanele care poartă mai puține haine (atât bărbați cât și femei) sunt privite drept unele mai puțin capabile să-și planifice acțiunile și să ia decizii legate de propriile lor vieți. De aceea, probabil, nu e recomandabil să faci nimic cu pantalonii în vine. În fine, aproape nimic.

Vorbește mai repede

Dacă-l privești pe Eddie Murphy cum vorbește, în Beverly Hills Cop, e greu să pricepi instant ceea ce spune. Psihoterapeutul Tom Barber e de părere că… „cu cât personajele vorbesc mai repede, cu atât filmul respectiv va avea parte de o audiență mai elevată”. Deoarece, pur și simplu, oamenii au impresia că persoanele care vorbesc mai rapid sunt mai credibile și mai persuasive. Prin urmare, renunță la pauzele lungi dintre cuvinte și fraze, renunță la „ăăăăă”-uri și susține-ți punctul de vedere cu determinare și aplomb.

Poartă ochelari

Sigur, dacă nu ai cu adevărat nevoie de ochelari, purtarea acestora ar putea părea un gest pițiponcesc, mai ales în… ochii celor care te cunosc și știu că nu ai nici cea mai mică nevoie de o ramă pe nas. Și totuși, trebuie să spunem că tot studiile, să le bată vina!, arată că persoanele care poartă ochelari cu ramă neagră și groasă sunt percepute a fi mai inteligente (dar mai puțin atractive), în timp ce persoanele care poartă rame subțiri sau ochelari fără rame sunt considerate atât inteligente cât și atractive.

Folosește-ți inițiala din mijloc a numelui

Revenim la studii. De această dată, unul realizat de doi psihologi europeni relevă faptul că inserarea unei inițiale între primul și al doilea nume schimbă percepția oamenilor despre gradul tău de inteligență. Probabil că Donald J. Trump e excepția de la regulă pentru că, să recunoaștem, Vasile K. Ionescu sună incredibil de intelectual.

Părul grizonat… înnebunește privitorii

Îți amintești de Wilmark, nu-i așa? Dansatorul columbian stabilit în România, care de ceva vreme umblă cu părul grizonat. Păi crezi că o face degeaba? Din punct de vedere estetic, părul grizonat e asociat cu maturitatea și inteligența. Poartă-l cum se cuvine și vei face ravagii în cercurile de arhitecte cu cătare la bărbați.

Prima impresie e de bază

cum să pari inteligent

Foto: Pexels

Prima impresie e cea care durează, așa că poți adăuga un plus acestui moment. Trainerul Dan O’Neil explică acest lucru prin faptul că străinii fac nu mai puțin de 11 presupuneri legate de apariția ta în primele 7 secunde din momentul în care te cunosc. Numindu-l „efectul de prag”, O’Neill spune că „oamenii iau în calcul câțiva factori clari, inclusiv percepția legată de inteligența corelată cu înfățișarea”.

Cere ajutor și pune întrebări

Cel mai simplu truc este, adesea, și cel mai important. Cineva poate contribui la o conversație punând o simplă întrebare, care îi va da percepția de individ însetat de cunoaștere. Aceasta poate fi o sabie cu două tăișuri, motiv pentru care trebuie să înveți să nu abuzezi de ea. Un cunoscut sociolog a spus un lucru mare: „Nu există întrebări stupide, dar există o mulțime de idioți băgăreți”.

Nu mai înjura

La naiba! Psiholoaga Roberta Gallucio Richardson e de părere că „oamenii au tendința de a considera conversațiile ce includ limbaj licențios mai puțin valoroase și de o importanță minoră”. La urma-urmei, chiar dacă ție ți se pare că ești mai interesant atunci când abuzezi de cuvinte cu p și cu f, lucrurile nu stau chiar așa, în ochii celorlalți.

Fă-ți dantura

cum să pari inteligent zambet

Foto: Pexels

Se presupune că persoanele care au o dantură ce arată decent sunt mai de succes, mai sănătoși și mai inteligent. Este tot concluzia unui studiu, iar James Russell, de la London Smile Clinic, afirmă că are din ce în ce mai mulți clienți care vor să-și refacă dinții înainte de a merge la un interviu important.

Fii mai expresiv

A părea inteligent ține în special de modul în care cineva se exprimă, chiar dacă ceea ce spune poate fi un nonsens. Prin urmare, încearcă să variezi volumul și cadența în situațiile conversaționale, adăugând un plus de emfază cuvintelor, atunci când e necesar, indiferent că vorbești despre Immanuel Kant sau despre sortimentele de brânză din Mega.

Aranjează-ți ținuta

Aici ne referim la limbajul corpului, un lucru care nu e greu de realizat. Persoanele care arată șleampăt și gârbovit sunt privite, în general, drept „leneșe, timide și nu foarte inteligente”, e de părere trainerul Rebekah Fensome. Cumpără-ți un scaun de birou decent, îndreaptă-ți umerii și păstrează contactul vizual atunci când vorbești cu cineva. Acesta e un mod foarte sigur de a părea mai inteligent.

Stai departe de alcool

cum să pari inteligent

Foto: Pinterest

Există niște oameni de știință care au lansat pe piață un raport intitulat Imbibing Idiot Bias, în care susțin că persoanele care țin în mână un pahar cu vin pot apărea în ochii celorlalți mai puțin inteligente decât sunt în realitate. Nu vom bea pentru acest studiu, și nu știm dacă vom părea mai inteligenți susținându-l, dar promitem să facem propriile cercetări de piață în privința lui.

Citește și cum să-i determinăm pe alții să ne accepte dorințele